Pompe de Caldura

Pompe de caldura.
Aplicaţii în sectorul clădirilor
POMPE DE CALDURA. APLICAŢII ÎN SECTORUL CLĂDIRILOR
Actualitatea pompelor termice în contextul reducerii emisiilor nocive şi al

epuizării combustibililor
Pompele termice reprezintă mijloace foarte eficiente de încălzire pentru sezonul

rece, putând servi în perioada de vară la răcire în vederea climatizării spaţiilor
rezidenţiale. Prin utilizarea lor se pot realiza economii importante legate de
cheltuielile cu energia. Totodată ele permit o reducere a emisiilor poluante, în
special a dioxidului de carbon, generator al efectului de seră şi al încălzirii globale.
Pe această cale este posibilă micşorarea efectelor de modificare a climei cu care
planeta se confruntă deja şi care tind să se amplifice ca urmare a degajărilor
continue şi tot mai mari de dioxid de carbon rezultat din arderea combustibilior
fosili. Protocolul de la Kyoto, vizând reducerea emisiilor poluante în speţă a
dioxidului de carbon, precum şi perspectiva epuizării combustibilior fosili în
următoarea jumătate de secol au adus în discuţie alternative energetice şi provocări
în privinţa dezvoltării unor soluţii noi referitoare la satisfacerea nevoilor de confort
simultan cu dezvoltarea economică. Protejând resursele convenţionale de energie
prin exploatarea surselor regenerabile de joasă temperatură ele constituie un sistem
prietenos faţă de mediu (Fig.7.1).
În cazul unei pompe termice sol-apă emisiile de CO2 sunt cu aproximativ 37% mai
reduse decît cele caracteristice pentru un boiler cu gaz. În Tabelul 1 sunt prezentate
date referitoare la emisiile de dioxid de carbon specifice divereselor surse de
încălzire.
Tabelul 7.1
Sistemul de încălzire Eficienţa Emisia de CO2 per Emisia de CO2 per
kWh combustibil kWh căldură utilă
(kg CO2/kWh) (kg CO2/kWh)
Cazan pe cărbune 70 0.34 0.49
Cazan pe comb. lichid 80 0.28 0.35
Cazan pe GPL 80 0.25 0.31
Cazan pe gaz 80 0.19 0.24
Pompă termică aer- … 250 0.47 0.19
Pompă termică sol-… 320 0.47 0.15
Cercetări care erau susţinute în anii 70-80 de ţările nordice precum cele din
Peninsula Scandinavă, Canada, ori Japonia au devenit, odată cu apariţia
schimbărilor climatice, preocupări tot mai evidente pentru specialiştii şi firmele de
renume din multe părţi ale lumii.
193
Dezvoltare durabilă: Instalaţii pentru construcţii bazate pe energie regenerabilă
Fig.7.1. Emisiile de dioxid de carbon pentru sistemele convenţionale

(combustibil lichid, respectiv gaz natural) comparativ cu pompa termică
(PDC)
Sursa de căldură pentru pompa termică o poate constitui chiar mediul ambiant,
acolo unde temperatura sa rămîne apropiată de temperatura de 0 ºC, preferabil
deasupra acestei valori.
Principalele aplicaţii din domeniul clădirilor rezidenţiale şi comerciale sunt cele
destinate încălzirii spaţiilor, al preparării acm precum şi al răcirii spaţiilor (cu
ajutorul sistemelor cu absorbţie); primele două sunt larg răspândite în vreme ce
răcirea spaţiilor nu are aceeaşi extindere.
Pompele termice prezintă o serie de avantaje dintre care pot fi menţionate:
• Pentru marile companii industriale, din unele ţări europene, care au încheiat
contracte guvernamentale în vederea reducerii emisiilor de CO2 se acordă
scutiri de impozite de 80%; în această situaţie pompele termice pot oferi
economii semnificative, mai ales în domeniul aplicaţiilor vizând
dezumidificarea şi uscarea.
• La aplicaţiile convenţionale de condiţionare a aerului instalarea pompelor
termice conduce la reducerea importantă a consumului de energie şi implicit
a costurilor aferente şi a taxelor.
• În cazul dezumidificării piscinelor acoperite pompele de căldură aduc
economii considerabile.
În Suedia erau instalate în anul 2000 un număr de 14.500 pompe termice

alimentate din sol, iar în Austria 160 000. Coeficientul de performanţă în cazul
încălzirii aerului cu ajutorul pompelor termice este COP= 3,4…3,8 fiind deci de
1,5…2 ori mai performante decît cele existente cu 30 de ani în urmă; această
evoluţie se datoreşte în principal soluţiilor tehnice avansate precum ventilul
termostatic de laminare (controlul mai precis al debitului de refrigerent prin
schimbătorul de căldură plasat în interiorul clădirii), ventilatoarele cu turaţie
variabilă, vaporizatoarele şi condensatoarele mai eficiente, motoarele şi
compresoarele cu două turaţii (mai performante), tubulatura din cupru aripată la
interior (pentru creşterea ariei de transfer).
194
Pompe de caldura. Aplicaţii în sectorul clădirilor
Pompele termice furnizează 17…18 TWh/an din care 11…12 TWh provin din
surse de energii regenerabile.
Preîncălzirea aerului atmosferic preluat cu ajutorul schimbătoarelor de căldură
subterane permite cuplarea acestora la o pompă de căldură aer/aer. Încălzirea
încăperii se face cu aer, utilizînd pe lîngă schimbătorul de căldură subteran şi un
recuperator de căldură cu plăci care preia energia aerului viciat; apoi pompa
termică aduce aerul la temperatura necesară confortului intern. Apa caldă menajeră
este preparată cu ajutorul căldurii colectate de panourile solare şi apoi, în caz de
nevoie, pompa termică adaugă necesarul de energie necesară ridicării temperaturii
apei calde menajere la nivelul cerut pentru utilizarea acesteia. În Fig.7.2. sunt
prezentate câteva tipuri de pompe termice disponibile pe piaţă, destinate a fi
utilizate în casele unifamiliale.
a)
b)
Fig.7.2. Variante de pompe termice actuale: a) apă-apă; b)apă-aer
Funcţionarea eficientă a pompelor termice în vederea încălzirii spaţiilor

rezidenţiale precum şi a preparării apei calde menajere implică adesea necesitatea
195
unei surse suplimetare (convenţionale) de căldură - un cazan cu combustibil

gazos/lichid/solid sau electric - pentru compensarea necesarului energetic în
condiţiile climatice cele mai dezavantajoase. Cu toate că se reduc cheltuielile cu
combustibilul trebuie arătat că investiţia iniţială caracteristică pompei termice este
mai mare decît cea necesară la instalarea unui mijloc de încălzire convenţională.
De regulă pompele termice se instalează fie în exteriorul clădirii, ceea ce reduce
transmiterea vibraţiilor şi zgomotului caracteristic funcţionării acestora, sau
într-un subsol tehnic al clădirii pe care urmează să o încălzească. În Fig.7.3.
este prezentată o astfel de pompă termică instalată într-o casă unifamilială; ea
constituie un sistem prietenos faţă de mediu, protejînd resursele prin
exploatarea surselor de joasă temperatură.
Fig.7.3. Instalarea pompei termice se face de regulă în subsolul

tehnic al casei
În clădirile mici sau medii destinate birourilor sunt adesea alese pompele de
căldură având ca sursă de căldură aerul. Însă în marile clădiri sunt mai degrabă
convenabile pompele de căldură de tip apă-apă în combinaţie cu sistemele de
condiţionare a aerului. Un boiler suplimentar va completa instalaţia alimentată de
pompa termică în zilele excesiv de friguroase, sau în perioadele cu ocupare redusă,
dar prelungită. Căldura în exces care este evacuată poate fi şi ea stocată în
rezervoare de apă caldă.
196
Pompele termice frecvent întâlnite pe piaţă sunt în gama de puteri 10…30 kW,
fiind însă în continuă extindere; preţurile specifice de achiziţie ale pompelor
termice scad odată cu creşterea puterii acestora ( o pompă termică de 1,7 kW
costă aproximativ 1000 $, iar una de 5 kW revine la un preţ cuprins între
2000 şi 3000 $, în vreme ce la puteri ce depăşesc 10 kW preţul poate ajunge
la 4000…5000 $).
Dacă supradimensionarea pompei termice conduce la funcţionarea ciclică
exagerată a acesteia, subdimensionarea sa atrage consumuri suplimentare de
combustibil pentru sistemul de încălzire auxiliar; acesta din urmă trebuie
dimensionat cu atenţie avînd în vedere temperatura medie a aerului din timpul
iernii.
Principiul de funcţionare şi bilanţul energetic
Cunoscută ca principiu din primii ani ai secoului douăzeci, pompa termică a apărut
ca aplicaţie practică înaintea celui de-al doilea război mondial ca urmare a
embargoului cărbunelui impus Elveţiei; însă abia în anii 60 şi-a făcut loc în
cataloagele de produse ale unor firme specializate în instalaţii frigorifice şi de
climatizare. Astăzi gama produselor de acest tip este în continuă lărgire atît ca
domeniu de puteri cât şi din punct de vedere al performanţelor, ca urmare a
creşterii necontenite a numărului de firme producătoare.
Pompa termică transferă energia termică de la un nivel de temperatură mai scăzut
către unul de temperatură mai ridicată utilizînd în acest scop energie mecanică
prin care se antrenează compresorul, conform Fig.7.4.
Fig.7.4. Schema de principiu a pompei termice
Aşadar pompa termică transformă energia mecanică (electrică) în energie termică

doar într-o măsură redusă, cca 25%…33%. Cel mai adesea energia mecanică este
obţinută cu ajutorul unui electromotor alimentat de la reţeua de electrică, însă
197
există şi situaţii în care pompa termică este antrenată de un motor diesel. Principiul
de bază al pompei termice este acelaşi cu cel al instalaţiilor frigorifice, sau al celor
de condiţionare a aerului, însă temperaturile între care lucrează diferă de cele
caracteristice acestor instalaţii. Energia electrică furnizată electromotorului care
antrenează pompa termică E in pc reprezintă aportul necesar pentru funcţionarea
acesteia, Fig.7.5.
Ein pc = Qies pc +Q pierd pc −Qin pc − k rt pc W pc
Fig.7.5. Bilanţul energetic al pompei termice cu acţionare electrică
Energia auxiliară totală W pc necesară pentru buna funcţionare a sistemului, este

destinată în principal pentru pompa sursei, precum şi pentru sistemul de control şi
supraveghere al pompei de căldură. Conform standardului EN 14511 (vechiul EN
255) în estimarea energiei auxiliare se iau în considerare doar pierderile de sarcină
externe.
Energia corespunzătoare pompelor de acţionare în cazul sistemelor hidraulice
decuplate de reţeaua de distribuţie (ca în cazul stocării în paralel) trebuie adăugată
la energia auxiliară. La sistemele fără decuplare hidraulică de sistemul de
distribuţie valorile COP vor trebui corectate în concordanţă cu căderile de presiune
interne pompei de căldură.
198
Conform bilanţului energetic prezentat în Fig.7.5. energia auxiliară introdusă în

subsistem conţine o parte recuperată k rt pc W pc şi una pierdută (1 − k rt pc ) ⋅W pc .
Fracţiunea recuperată k rt pc din energia termică corespunzătoare energiei auxiliare
W pc este reprezentată de partea direct transferată fluidului de transport.
În cazul clădirilor constituite din zone multiple necesarul total de căldură va rezulta
prin însumarea componentelor corespunzătoare fiecărei zone în parte.
În mod obişnuit, furnizând electromotorului de antrenare a compresorului unei
pompe termice o cantitate de energie electrică de 1kWh aceasta va livra circa
3kWh căldură.
Reversibilitatea pompelor termice
De regulă termenul de pompă termică este rezervat instalaţiilor destinate încălzirii

spaţiilor rezidenţiale sau preparării acm, însă funcţionarea lor permite şi utilizarea
ca instalaţii de răcire/condiţionare a aerului, ceea ce le sporeşte gradul de utilizare
reducându-le timpul de amortizare.
Interschimbarea rolurilor vaporizatorului cu condensatorul prin intermediul unei
vane cu patru căi, permite utilizarea pompei termice şi în sezonul cald pentru
condiţionarea aerului aşa cum se arată în Fig.7.6.
Fig.7.6. Trecerea de la regimul de vară (răcire) la cel de iarnă (încălzire)

se face prin simpla repoziţionare a vanei inversoare cu patru căi
În acest caz disiparea căldurii evacuate din clădire are loc prin intermediul unui
turn de răcire.
Punctul de echilibru şi temperatura de echilibru a clădirii
199
Punctul de echilibru defineşte temperatura de la care devine necesară utilizarea

unei surse suplimetare de căldură. La pompele termice avînd ca sursă de căldură
aerul, punctul de echilibru se situează în domeniul valorilor negative, dar apropiate
de zero Celsius, Fig.7.7.
Fig.7.7. Căldura furnizată de pompa termică scade simultan cu scăderea

temperaturii ambiante şi cu creşterea necesarului de căldură al clădirii.
Punctul de echilibru aflat la intersecţia celor două curbe pune în evidenţă
temperatura de la care devine necesatră sursa auxiliară de căldură
Temperatura de echilibru a clădirii reprezintă valoarea peste care nu mai este
necesară încălzirea, respectiv cea sub care nu mai este necesară răcirea.
Temperatura de echilibru a clădirii se poate citi la intersecţia caracteristicii de
încălzire/răcire cu abscisa. În exemplul prezentat în Fig.7.8.
Fig.7.8.Variaţia necersarului de căldură, respectiv de frig în cazul unei

clădiri rezidenţiale
Temperatura de echilibru pentru regimul de încălzire este de 33 ºC, iar cea de
echilibru pentru răcire este de 1,8 ºC. Prin urmare temperatura de echilibru a
clădirii în cazul încălzirii o depăşeşete cu mult pe cea de echilibru pentru răcire.
200
Prin urmare intervalul de temperatură cuprins între 1,8 ºC şi 33 ºC reprezintă o

zonă cu cerinţe contrare: atît încălzire cât şi răcire. Rezolvarea acestei situaţii se
face prin eliminarea încălzirii, respectiv a răcirii pe inervalul de temperatură
cuprins între 10 ºC şi 18 ºC.
Coeficientul de performanţă
Eficienţa energetică a pompelor termice raportează energia utilă furnizată de

acestea la energia folosită pentru atingerea scopului, fiind cunoscută sub numele de
coeficient de performanţă, COP. Odată cu scăderea temperaturii sursei de căldură
se poate constata scăderea coeficientului de performanţă, conform Fig7.9.
4
3,5
3
de performanta
Coeficientul
2,5
2
1,5
1
0,5
0
-25 -20 -15 -10 -5 0 5 10 15
Temperatura sursei, grd C
Fig.7.9. Dependenţa coeficientului de performanţă de temperatura

sursei de căldură
În general pompele de căldură au o eficienţă cu atât mai ridicată cu cât diferenţa de

temperatură dintre condensator şi vaporizator este mai mică. De regulă se
consideră că pompele termice sunt economice din punct de vedere funcţional dacă
coeficientul de performanţă, COP este mai mare decît 3 (2,5).
De aceea utilizarea acestora sub temperaturi exterioare de 0 ºC nu este
convenabilă, impunînd intrarea în funcţiune a unei surse de căldură auxiliare.
În vederea utilizării într-o măsură mai redusă a surselor auxilare de energie (de
exemplu rezistenţe electrice) prezintă interes coborârea temperaturii punctului de
echilibru, ceea ce se poate realiza fie prin îmbunătăţirea performanţei termice a
anvelopei clădirii, fie prin alegerea unei pompe termice de capacitate mai mare
decît cea rezultată din sarcina de răcire. Însă o supradimensionare a capacităţii de
răcire va determina, în perioada caldă a anului, o funcţionare ciclică excesivă cu
consecinţe în disconfortul de temperatură şi în nivelul de umiditate şi care va
201
conduce la scoaterea prematură din uz a pompei termice. Perioada de amortizare a

pompelor termice având ca sursă de căldură aerul este de 2 până la 7 ani.
Pierderi datorate ciclarii şi factorul de degradare
Pornirea şi oprirea repetată a pompei termice, aşa-numita funcţionare ciclică,

produce pierderi. Dacă emisia căldurii se face prin intermediul unui sistem cu
inerţie termică adecvată, aşa cum este cazul pardoselii radiante, pierderile pompei
termice datorate ciclării sunt neglijabile; dar, dacă emisia căldurii se face cu
ajutorul convectoarelor (având o capacitate termică insuficientă) atunci trebuie
inclus un sistem de stocare având o mărime adecvată pentru a reduce pierderile de
ciclare la minim, precum şi pentru a proteja sistemul de control.
La pompele termice de tip split si care au aerul drept izvor de caldura schimbătorul
de căldură interior este amplasat în clădire, spre deosebire de celălat, exterior, aflat
în afara clădirii. Dacă se utilizează un sistem de control pentru pornirea-oprirea
compresorului atunci refrigerentul tinde să migreze în intervalul de oprire:
• Vara: din schimbătorul exterior mai cald către cel mai rece din interior
• Iarna: din schimbătorul interior mai cald către cel mai rece din exterior
La repornirea compresorului performanţa tranzitorie indică o perioadă de 2...5

minute în care instalaţia funcţionează la capacitate redusă, până ce pompa termică
revine din nou la întrega sa capacitate. Această pierdere datorată ciclării
compresorului este numită pierdere de ciclare.
Pierderile de ciclare sunt caracterizate cu ajutorul următorilor parametri:
• Factorul de funcţionare parţială F
• Factorul sarcinii de răcire FSR
• Coeficientul de degradare, cd
Factorul de funcţionare parţială F
COPcic
F= (7.1)
COPrs
unde
COPcic reprezintă coeficientul de performanţă al pompei termice având aerul
drept sursă, corespunzător întregului ciclu, iar
COPrs reprezintă coeficientul de performanţă al pompei termice având aerul
drept sursă, corespunzător funcţionării în condiţii staţionare, adică
atunci când compresoarele şi ventilatoarele funcţionează continu
Factorul sarcinii de răcire Fsr se calculează ca raport al energiei totale (pentru

răcire, sau încălzire) furnizate pe parcursul unui ciclu (kWh) Hcic şi produsul
202
puterii de răcire/încălzire în regim staţionar, Qrs corespunzătoare perioadei unui

ciclu t
H cicr
Fsr = (7.2)
Qrs ⋅ t
Similar se calculează şi factorul sarcinii de încălzire

H cici
Fsi = (7.2’)
Qis ⋅ t
Coeficientul de degradare pentru regimul de răcire se calculează cu relaţia
1−F
cdr = (7.3)
1 − Fsr
respectiv pentru regimul de încălzire

1−F
cdi = (7.3’)
1 − Fsi
În condiţii ideale de proiectare, teoretic F = 1 . În practică valorile sale sunt
subunitare; din testări efectuate la o pompă termică s-a obţinut cdi = 0,26 (0,25)
pentru sezonul rece, respectiv cdi = 0,11 pentru cel cald.
Pierderile datorate ciclării depind de următoarele elemente:
1. Frecvenţa ciclării (1,2,3,4,sau 5 cicluri pe oră)
2. Diferenţa de temperatură interior-exterior
3. Fracţiunea de funcţionare per ciclu
Corecţia COP pentru funcţionare în condiţii de sarcină parţială
Funcţionarea pompei de căldură în regim intermitent (pornit-oprit) conduce la

pierderi datorate faptului că aceasta nu lucrează permanent în plină sarcină, ceea ce
reduce valoarea COP şi implicit energia pe care o furnizează pompa termică în
astfel de condiţii, (Fig.7.10) diferite de cele standard de la testarea lor pe stand.
Pentru asigurarea unor sarcini variabile se dovedeşte mai eficient controlul puterii
pompei de căldură prin intermediul turaţiei sale. Modificarea turaţiei pompei de
căldură se poate face în cazul acţionării sale electrice prin intermediul unui
invertor; pe aceată cale se obţine sporirea eficienţei pompei de căldură.
Fig.7.10. Corelarea caracteristicii energetice a clădirii, 203

respectiv a pompei termice cu temperatura şi reducerea capacităţii sale
datorată funcţionării ciclice a acesteia
În condiţiile utilizării electromotoarelor cu turaţie fixă (deci fără invertoare)

diminuarea încărcării la sarcină parţială atrage scăderea eficienţei la valoarea
COPsp în comparaţie cu cea corespunzătoare sarcnii integrale COPsi
COP sp = COP si ⋅ F (7.4)
unde factorul de corecţie F ţine cont de inerţia termică a sistemului de distribuţie a

căldurii la care este cuplată pompa termică precum şi de caracteristicile intrinseci
ale unităţii. Valorile F depind de tipul sistemului de distribuţie a căldurii
(radiatoare, conctoare, pardoseală radiantă) precum şi de utilizarea unui invertor.
Factorul de corecţie F este dependent la rândul său de factorul de încărcare FI
definit ca raport între timpul de funcţionare al generatorului pentru BIN ul i, t f, g,I
şi timpul total corespunzător acestui BIN, tt
t f , g ,i
FI = (7.5)
tt
Pentru regimul de preparare al acm nu este necesară o corecţie deoarece pierderile
caracteristice perioadelor de pornire sunt incluse în valorile COPt, acm.
Distribuţia căldurii în clădire şi temperaturile aferente
La pompele termice cu puteri cuprinse în gama 7… 45 kW frecvent întîlnite în

diverse instalaţii rezidenţiale temperaturile cele mai convenabile din circuitul
încălzit de condensator se situează între 35 °C şi 55 °C. În aceste condiţii se
utilizează sistemele de încălzire de joasă temperatură îngropate în pardoseală aşa
cum se vede în Fig.7.11.
204
Fig.7.11. Încălzirea de joasă temperatură îngropată în pardoseală se
pretează bine la sistemele de încălzire alimentate cu pompă termică
Adesea suprafaţa colectorilor de sol echivalează sau chiar depăşeşete suprafaţa

desfăşurată a clădirii încălzite cu ajutorul pardoselii radiante. De aceea sistemul
necesită un teren înconjurător pe măsura clădirii ce trebuie încălzită.
Apa este răcită în sezonul cald la valori cuprinse în intervalul 4,5…13 °C, iar în
sezonul rece este încălzită la 46…52 °C. La prepararea apei calde de consum sunt
de regulă necesare temperaturi de acelaşi ordin de mărime; prin urmare, pentru
evitarea pericolului legat de contaminarea cu bacteria legionella, dar şi pentru
utilizarea sistemelor de încălzire mai vechi, care lucrau cu temperaturi ce depăşeau
55 °C, se pot îmbunătăţi performanţele pompelor termice prin utilizare ciclului cu
economizor sau prin injecţie de vapori, Fig.7.12.
Pentru obtinerea unor temperaturi mai mari de 55 °C mergind pâna la 65 °C
utilizând ca agenti termodinamici R404A, respectiv R407C este necesară o
comprimare mai accentuată (un raport de comprimare mai mare) ceea ce conduce
la ridicarea temperaturii in compresor la valori care afecteaza ungerea acestuia.
Pentru a evita acest neajuns este convenabila injectia de vapori reci în compresor.
Aceste soluţii impun utilizarea compresoarelor cu priză intermediară, care
deocamdată nu sunt larg accesibile pe piaţă. Chiar dacă sistemul prezintă o
complexitate sporită, elemente suplimentare în schemă şi costuri mai mari, totuşi
beneficiile obţinute cu ajutorul ciclului cu economizor (flexibilitatea de descărcare,
capacitate de dezumidificare sporită, şi funcţionare mai bună) vor promova această
nouă tehnologie în viitor.
Pompele de căldură pot fi echipate cu serpentine de prerăcire (fie integrate, sau
adăugate suplimentar la faţa locului) destinate preparării de acm. Sunt disponibile
pe piaţă şi pompe termice integrate care asigură şi condiţionarea aerului pe lângă
prepararea acm fiind dotate cu un condensator suplimentar de dimensiuni maxime.
Fig.7.12. Ciclul cu economizor permite o creştere a performanţelor cu cca 205

8% ceea ce ar putea compensa deficienţele de performanţe caracteristice
pentru R410A
Ca refrigerenţi se folosesc în ultimii ani amestecuri azeotrope de hidrocarburi

fluorurate HFC:
• R-134a, R-152a, R-404A, R-407C, R-410A (pentru pompe termice destinate
încălzirii)
• R-134a, R-410A, R-407C (pentru sisteme centralizate de condiţionare a aerului)
• R-410A, R-407C (pentru sisteme unitare de condiţionare a aerului).
Hidrofluorocarburile neconţinînd clor au un potenţial nul de distrugere a stratului
de ozon (ODP) însă se dovedesc periculoase din punctul de vedere al încălzirii
globale (GWP). Ca urmare revin în atenţia producătorilor de pompe termice
hidrocarburile (de exemplu pentanul) şi amoniacul, dar şi bioxidul de carbon şi
apa.
Sursele de căldură
Alegerea sursei de căldură pentru o anumită aplicaţie depinde de o serie de factori

precum poziţia geografică, condiţiile climatice, costul iniţial disponibilitatea şi
altele. Dintre sursele regenerabile cele mai frecvent utilizate sunt energia solară, şi
derivate ale acesteia, precum aerul, apa şi solul. Necesitatea preparării apei calde
menajere a condus la apariţia şi dezvoltarea preponderentă a pompelor termice aer-
apă, respectiv apă-apă şi sol-apă. Ultimele două sunt grupate în clasificările apărute
în anii din urmă sub termenul generic de sisteme geoexchange.
Energia solară. Aceasta poate fi utilizată fie ca sursă de căldură primară, sau în
combinaţie cu alte surse. Sub formă indirectă atât aerul, cât şi apele de suprafaţă,
206
dar şi cele freatice (de adâncime) beneficiază de energia solară. Principalul

avantaj în cazul utilizării directe a energiei solare constă în nivelul de temperatură
sensibil mai ridicat comparativ cu situaţia folosirii indirecte a acesteia, ceea ce se
reflectă în creşterea coeficientului de performanţă (COP) al pompei termice. În
cazul utilizării pompelor termice în combinaţie cu colectorii solari se constată o
sporire a eficienţei, precum şi a capacităţii ca urmare a coborârii temperaturii
acestora, Fig.7.13.
Fig.7.13. Utilizarea pompelor termice în combinaţie cu panouri solare şi

posibilitatea inversării ciclului (încălzire/răcire)
Cercetarea şi dezvoltarea în domeniul pompelor termice având energia solară ca
sursă de căldură s-a concentrat pe două direcţii de bază: sisteme directe, respectiv
indirecte. În cazul sistemului direct vaporizatorul joacă şi rolul de colector solar, de
regulă sub forma celui plan. Cercetările au arătat că este posibil să se preia
suficientă căldură chiar din mediul ambiant şi în absenţa stratului protector din
sticlă. Aceeaşi suprafaţă poate servi ulterior drept condensator în interacţiune cu
mediul ambiant în care aerul devine elementul de preluare a căldurii la
funcţionarea sa ca sistem de răcire.
Sistemele indirecte utilizează apa, sau aerul ca fluid intermediar care circulă prin
colectorii solari. În cazul utilizării aerului trebuie să existe posibilitatea de control a
colectorilor astfel încât:
Colectorii să poată servi drept preîncălzitor pentru aerul exterior
Contactul colectorului cu aerul exterior trebuie să poată fi întrerupt astfel încât
întreaga energie să fie preluată de la soare
• Contactul colectorului cu aerul exterior trebuie să poată fi întrerupt astfel
încât acesta să poată servi atât ca sursă cât şi ca rezervor de căldură
207
Aerul. Aerul atmosferic constituie o sursă de căldură foarte comodă pentru

pompele termice şi de aceea este larg folosit pentru aplicaţiile rezidenţiale precum
şi pentru sistemele comerciale de mai mică anvergură. Suprafeţele extinse ale
schimbătoarelor de căldură transferă energia termică de la aer către agentul
frigorific utilizând convecţia forţată. În mod obişnuit suprafeţele schimbătoarelor
de căldură exterioare sunt cu 50%, până la 100% mai mari decât cele aflate în
interiorul spaţiului rezidenţial. Corespunzător şi volumul de aer vehiculat prin
schimbătorul de căldură exterior este mai mare decât cel din interior în acelaşi
raport menţionat anterior. În perioada de încălzire temperatura refrigerentului din
vaporizator este de regulă cu 5 până la 11 ºC mai scăzută decât cea a aerului
atmosferic.
La alegerea unei pompe termice având aerul atmosferic ca sursă de căldură trebuie
luaţi în considerare, cu precădere, doi factori:
• Limitele între care variază temperatura aerului atmosferic în condiţiile locale
date.
• Posibilitatea formării de gheaţă pe schimbătorul de căldură exterior.
Odată cu scăderea temperaturii aerului exterior se reduce şi capacitatea de încălzire

a pompei termice având ca sursă aerul.
Din această cauză selecţia unei astfel de pompe termice este mai pretenţioasă în
cazul unor valori scăzute ale temperaturii exterioare comparativ cu sistemele de
încălzire bazate pe arderea combustibililor. Atunci când temperatura suprafeţei
schimbătorului de căldură exterior atinge valoarea de 0 ºC, sau mai scăzută, poate
apărea zăpadă/gheaţă pe aceasta. Îngroşarea acestui strat va conduce la scăderea
performanţei de transfer termic, impunând degivrarea sa periodică. Frecvenţa
degivrării va depinde de condiţiile climatice precum şi de modul cum a fost
proiectat schimbătorul de căldură, respectiv de numărul orelor de funcţionare.
Experienţa a arătat că la temperaturi exterioare sub –8 ºC şi umiditate relativă de
60% degivrarea devine necesară doar accidental. Însă în condiţii de umiditate
accentuată, când picături fine de apă sunt prezente în aer depunerile de gheaţă pot
fi de trei ori mai mari decât cele rezultate din teoria psihrometrică. În asemenea
condiţii degivrarea trebuie făcută la fiecare 20 de minute. Aceasta va conduce
inevitabil la reducerea capacităţii de încălzire ceea ce va trebui luat în considerare
la dimensionarea pompei termice.
Chiar dacă degivrarea se face la intervale de 30, 60, sau 90 de minute, în funcţie de
climat şi umiditatera atmosferică vor exista implicaţii directe asupra coeficientului
de performanţă a pompei termice. În zonele climatice caracterizate de temperaturi
scăzute ale aerului ambiant aceste pompe nu mai pot furniza căldură în condiţii cât-
de-cât eficiente tocmai în sezonul rece, adică tocmai atunci cînd ar trebui să
asigure măcar o parte a căldurii necesare confortului. Sistemul va trebui
208
dimensionat pentru un punct de echilibru cât mai scăzut, ceea ce va avea

repercusiuni negative asupra capacităţii de răcire din timpul verii. Pompele termice
având ca sursă de căldură aerul ambiant se dovedesc a fi mai puţin eficiente în
domeniul temperaturilor ambiante apropiate de punctul de îngheţ al apei, Fig.7.14.
Fig.7.14. Variaţia coeficientului de performanţă COP cu temperaturile

aerului atmosferic, respectiv a acm pentru pompele termice aer-apă
În multe clădiri instituţionale şi comerciale aerul proaspăt poate fi încălzit cu

ajutorul căldurii preluate de la cel viciat şi pe care îl înlocuieşte. Este totuşi nevoie
de o sursă suplimentară de căldură. În clădirile piscinelor acoperite se constată că
umiditatea ridicată produce condens pe elementele structurale (pereţi, ferestre şi
tavan) ceea ce induce spectatorilor o stare de disconfort. Şi în acest caz se poate
folosi o pompă termică care preia căldura din aerul umed şi cald transferînd-o atît
aerului proaspăt din exterior, cât şi apei din bazin ce trebuie încălzită. Pe această
cale se poate obţine o reducere substanţială a consumului de energie. Problema
specifică din acest caz o constituie clorul coroziv şi umiditatea ridicată.
209
Pompele termice utilizate pentru încălzirea apei limitează temperatura acc la 60 ºC,
de regulă. În cazul în care este necesară o temperatură mai mare se adaugă un
rezervor de stocare în care se amplasează un încălzitor electric suplimentar. În
cazul în care este necesară o temperatură mai mare se adaugă un rezervor de
stocare în care se amplasează un încălzitor electric suplimentar. Dimensionarea
acestor sisteme de pompe termice trebuie făcută astfel încât întreruperile să fie cât
mai rare, adică pentru un timp de funcţionare cât mai lung.
Totodată trebuie luată în considerare utilizarea pompei termice şi pentru răcirea
spaţiilor pe timpul verii, în vederea asigurării confortului.
Solul. Dezvoltarea pompelor termice avînd solul ca sursă de energie termică solul
(GCHP) a fost dictată şi de variaţiile anotimpuale mai reduse ale temperaturii
scoarţei terestre comparativ cu cele ale aerului atmosferic, aşa cum se poate
observa din Fig.7.15.
Fig.7.15. Evoluţia anuală a temperaturii în straturile din sol aflate în

vecinătatea suprafeţei pământului (pentru o temperatură medie anuală a aerului
de 7…9 0C)
Pompele termice care utilizează solul atât ca sursă de căldură cât şi ca sistem de
stocare se referă la o gamă largă de sisteme care utilizează în acest scop atât solul,
cât şi apele freatice, ori apele de suprafaţă (GWHP). În acest caz transferul de
căldură realizându-se prin intermediul unor serpentine îngropate, respectiv
imersate. Sub acest acronim general sunt incluse sistemele de pompe termice
cuplate la sol (GCHP), la apele freatice (GWHP) şi la apele de suprafaţă (SWHP).
Faţă de aceste denumiri coexistă în paralel şi altele, precum pompe termice
geotericee (GHP), sisteme bazate pe energia pământului, sau sisteme avînd solul ca
210
sursă (GS). În Fig.7.16 sunt prezentate schematic sistemele de pompe termice de

suprafaţă şi de adâncime, precum şi cele care utilizează apele de suprafaţă.
Fig.7.16.Conectarea pompelor termice geotericee la sol, cu colectori

de suprafaţă, respectiv cu sonde verticale de adâncime
Pompa termică geotericeă reprezintă o alternativă ce trebuie luată în considerare în

situaţii precum construcţia unei case, a unei şcoli, sau a unui birou nou; dar ea
constituie o soluţie ce trebuie analizată şi în condiţiile înlocuirii sistemului de
încălzire, sau de condiţionare a aerului la o clădire existentă.
Compoziţia solului care poate varia de la argilă umedă la sol nisipos are un efect
important asupra proprietăţilor termice şi implicit asupra performanţei globale.
Procesul de transfer de căldură în sol depinde de transferul termic tranzitoriu. Atât
capacitatea termică volumică cât şi conductivitatea termică sunt influenţate de
consistenţa, dar şi de modul de formare al solului. Difuzivitatea termică este
factorul principal şi este dificil a fi determinată în absenţa unor date locale
referitoare la sol.
Sistemele de pompe termice cu circuit închis cuplate la sol
Adesea aceste sisteme se mai numesc şi pompe termice cu circuit închis având
solul ca sursă de căldură. Cel mai adesea aceste pompe termice sunt de tipul apă-
aer, deoarece prin circuitul îngropat în sol circulă apă, sau un amestec de apă cu
antigel (circuitul agentului secundar). Energia termică preluată de la sol este
transferată prin intermediul unui schimbător de căldură către refrigerentul din
circuitul pompei termice. O variantă acestui tip utilizează conducte de cupru în
locul tuburilor termoplastice îngropate în sol; prin aceste conducte de cupru circulă
chiar refigerentul pompei termice, aşa-numitele sisteme cu evaporare directă (DX).
211
Sistemele cu colectori orizontali, sau de suprafaţă pot fi împărţite la rândul lor în

trei subgrupe: cu o singură conductă, cu conducte multiple, şi spiralate.
Pentru casele unifamiliale din zonele rurale, sau cele avînd spaţii generoase
rezervate pentru grădină este posibilă instalarea colectorilor de sol de mică
adîncime 1,2…1,8 m; recomandările firmelor de specialitate indică lungimile
necesare pentru colectorii de sol. Modul de pozare şi dimensiunile tipice pentru
diverse variante de amplasare a colectorilor de suprafaţă sunt prezentate în
Fig.7.17.
Fig.7.17. Diverse tipuri de colectori orizontali (de suprafaţă).
Adâncimea de amplasare a colectorilor plani este dependentă de condiţiile

climatice care determină nivelul orizontului de îngheţ.
Amplasarea a două sau chiar patru conducte în acelaşi şanţ reduce suprafaţa de
teren necesară. Influenţa reciprocă a conductelor atrage necesitatea sporirii
lungimii totale a conductelor. Conductele spiralate reduc şi ele suprafaţa de teren
necesară. Lungimea recomandată a şanţurilor săpate reprezintă între 20 şi 30% din
cea a unei singure conducte orizontale, însă pentru a asigura performanţele
necesare ea poate fi totuşi de două ori mai mare.
Suprafaţa de teren necesară pentru amplasarea colectorilor de sol egalează adesea
şi chiar depăşeşte suprafaţa desfăşurată a clădirii ce urmează a fi încălzită cu
ajutorul pompei termice, Fig.7.18. Lungimea schimbătorului de căldură îngropat în
sol realizat sub forma unei serpentine depinde de compoziţia solului care poate să
fie argilă umedă, sau sol nisipos; aceasta va avea o influenţă covârşitoare asupra
proprietăţilor sale termice şi implicit asupra performanţei globale a sistemului.
212
Fig.7.18. Pregătirea fazei de amplasare a colectorilor de suprafaţă

Procesul de transfer termic din sol are şi un aspect tranzitoriu. Capacitatea termică
volumetrică şi conductivitatea termică sunt influenţate foarte mult de consistenţa şi
de modul de formare a solului. Difuzivitatea termică este un factor dominant şi este
greu de determinat în absenţa unor date locale referitoare la sol. Difuzivitatea
termică reprezintă raportul dintre conductivitatea termică şi produsul densităţii prin
căldura specifică. Conţinutul de umiditate al solului influenţează în mare măsură
conductivitatea sa termică. Proporţia de constituenţi minerali precum cuarţul sau
feldspatul, precum şi ponderea şi dimensiunea porilor umpluţi cu aer este şi ea de
mare importanţă. Cu cât este mai mare conţinutul de apă şi cu cât creşte ponderea
mineralelor simultan cu scăderea porilor cu atât este mai mare capacitatea de
stocare precum şi conductivitatea termică a solului. În tabelul 7.2 sunt prezentate
valori ale capacităţii de extracţie a căldurii pentru câteva tipuri de sol.
Tabelul 7.2.
Tipul solului Capacitatea specifică de extracţie, W/m2
Uscat Umed
Nisipos 10 la 15 15 la 20
Argilos 20 la 25 25 la 30
Sol cu ape freatice 30 la 35
Lungimea schimbătorului de căldură din sol. Lungimea schimbătorului de căldură

trebuie alesă astfel încât să poată satisface şi condiţiile din timpul verii când pompa
de căldură realizează condiţionarea aerului din clădirea pe care o asistă. Această
decizie are consecinţe atât asupra costurilor cât şi asupra performanţelor
sistemului. De regulă sarcina termică de climatizare este diferită de cea de
încălzire, astfel că trebuie făcut un compromis în alegerea acestei lungimi. Dacă se
alege lungimea corespunzătoare pentru răcire (climatizare) Lr şi aceasta este mai
mică decât cea de încălzire Lî atunci va trebui prevăzut un sistem suplimentar de
încălzire care să compenseze deficitul de energie. Invers, dacă lungimea aleasă este
insuficientă pentru condiţiile de răcire atunci va fi necesar utilizarea unui sistem
auxiliar de preluare căldurii în exces din timpul verii. Calculul acestor două
213
lungimi se poate face cu relaţiile următoare, în care indicele i caracterizează

regimul de încălzire, iar r pe cel de răcire
COPi −1
( Rc + Rs ⋅ Fi )
COPi (7.1)
Li = Q pr ,i
Ts ,min − T pai ,min
COPr + 1
( Rc + Rs ⋅ Fr )
COPr (7.2)
Lr = Q pr ,r
T par ,max − Ts ,max
unde
Qp este sarcina termică de proiectare,

COP este coeficientul de performanţă,
Rc este rezistenţa termică a conductei colectorului
Rs este rezistenţa termică a solului
F este factorul de funcţionare parţială reprezentând raportul dintre sarcina
termică medie Q şi sarcina termică de vârf a lunii respective Qmax ,
F = Q Qmax ; factorul de funcţionare parţială poate fi definit şi ca raport al
timpului de funcţionare Tf prin factorul de ajustare al capacităţii
datorat ciclării Fc
Tf
F = (7.3)
Fc
timpul de funcţionare fiind raportul dintre sarcina termică (de încălzire,
pentru luna de vârf- iulie Qi , respectiv de răcire pentru luna de vârf-
ianuarie Qr) şi capacitatea pompei termice PPT
Q
Tf = (7.4)
PPT
Factorul de ajustare a capacităţii pompei termice datorat ciclării este determinat

de timpul de funcţionare Tf şi de coeficientul de degradare cd Pentru regimul de
încălzire cd = 0,26 (0,25) iar pentru cel de răcire cd =0,11.
Fc = 1 − cd (1 − T f ) (7.5)
Factorul de ajustare a capacităţii pompei termice este subunitar pentru
temperaturi mai mari decât cea apunctului de echilibru; începând de la
această valoare a temperaturii factorul de ajustare devine unitar.
Ts, min şi Ts, max sunt temperaturile neperturbate minime, respectiv maxime ale
solului,
214
Tpai, şi Tpai, max reprezintă temperatura de proiectare la intrarea apei în

min,
pompa termică. Adesea valorile acestor două temperaturi sunt limitate de
caracteristicile constructiv-funcţionale ale pompelor termice, astfel că
IGSHPA, din 1988 precizează că T pai ,min =Ts ,min −8,3 C şi
o
recomandările
T pai ,max = min( Ts ,max +11 ,1; 43 ,3 o C ) .
Alegerea temperaturii cu care intră apa în pompa termică Tpa este
o chestiune dificilă în cadrul procesului de proiectare. Dacă se
alege o valoare apropiată de temperatura solului atunci va
rezulta o eficienţă ridicată a sistemului, dar lungimea necesară a
serpentinei va fi exagerat de mare şi în consecinţă scumpă.
Alegerea unei valori depărtate de Ts va conduce la o lungime mai
mică pentru serpentina din sol şi deci mai ieftină, dar va reduce
semnificativ capacitatea de încălzire şi va încărca puternic
sistemul pe perioada de răcire. Alegând Tpar cu 11 până la 17 K
mai ridicată decât Ts în regim de răcire respectiv Tpai cu 6 la 11 K
Fig.7.19. Determinarea grafică a lungimii colectorilor de suprafaţă funcţie

de puterea pompei termice
mai redusă decât Ts pentru regimul de încălzire reprezintă un
compromis bun între costurile de investiţie respectiv eficienţă
pentru multe regiuni din SUA.
De altfel scăderea temperaturii apei din sol atrage după sine înrăutăţirea
performanţelor şi a eficienţei pompei termice: o scădere a temperaturii de la –1 0C
la –6,5 0C conduce la o scădere a performanţei pompei termice cu 15%. În mod
simetric, în perioada de funcţionare în regim de răcire o creştere a temperaturii de
la 21 la 32 0C va reduce performanţa instalaţiei cu circa 9%, iar a eficienţei cu
25%.
Determinarea estimativă a lungimii colectorilor de suprafaţă în funcţie de
capacitatea pompei termice este arătată în Fig.7.19.
215
Fig.7.20. Clădirile instituţionale cu mai multe nivele necesită largi

suprafeţe de teren pentru amplasarea colectorilor orizontali
Pentru clădiri cu mai multe nivele şi suprafaţă corespunzătoare mare, Fig.7.20, se

caută soluţii de reducere a terenului furnizor de energie termică prin amplasarea
colectorilor de sol sub forma unor colaci elicoidali;
Fig.7.21. Amplasarea colectorilor de sol de mică adîncime sub formă

elicoidală reduce suprafaţa de sol necesară (a); în zonele aglomerate şi în cazul
Însăclădirilor
trebuie avut
mariîndevine
vederenecesară
că aceeaşi cantitate
extinderea în de energiea termică
adîncime sondeloreste extrasă de
colectoare
pe o suprafaţa mai redusă, ceea ce poate avea consecinţe pe termen mediu şi lung
asupra orizontului de îngheţ.
În Fig.7.21 sunt prezentate dimensiunile şi modul de pozare a colacilor elicoidali ai
colectorilor de suprafaţă.
216
O altă variantă de amplasare a colectorilor de suprafaţă sub forma colacilor, dar de

această dată în plan orizontal este arătată în Fig.7.22.
Fig.7.22. Reducerea suprafeţei de teren necesare amplasării colectorilor orizontali

prin încolăcirea acestora necesită decopertarea terenului
Sistemele cu sonde de adâncime. În zonele dens populate, urbane, fără posibilitate

de extindere în planul terestru se impune forarea puţurilor de adîncime (câteva
zeci, chiar sute de metri), conform Fig.7.23. Pentru marile clădiri sunt necesare
multe asemenea puţuri pentru a putea furniza energia termică de care este nevoie.
Prezenţa apei freatice este benefică atît prin contactul termic cu colectorii mai bun,
cît şi datorită curgerii acesteia, ceea se reflectă în cantitatea de energie termică
transportată de aceasta. Se consideră că puterea termică extrasă printr-un puţ este
de cca 7 …10, 5 kW. În fiecare puţ se introduce o conductă în formă de buclă U.
La pompele termice cuplate la pământ cu ajutorul sondelor de adâncime se
introduc de obicei în interiorul forajului două tuburi de polietilenă de înaltă
densitate(HDPE) care apoi este umplut cu un mediu solid (ciment cu bentonită).
Fig.7.23. Forarea puţurilor permite reducerea sensibilă a suprafeţei de teren 217

necesare pentru extracţia căldurii din sol. Adâncimea de forare depinde de
puterea termică a pompei termice, respectiv de sarcina de încălzire
Cele două tuburi sunt sudate la cald în partea inferioară a forajului la un element în
formă de U, Fig.7.24. Diametrul nominal al tuburilor este cuprins între 20 mm şi
38 mm.
Fig.7.24. Tipuri de schimbătoare de căldură de sol: a) sonda dublă (U); b)

două sonde
Adîncimea duble (U);
forajului c) buclă
poate variaînchisă,
întreconcentric;
15 m şid)180 puţ cumcoloană
funcţie de
autosusţinută fără deversare de apă freatică
condiţiile locale de foraj şi de echipamentul existent. Se
recomandă o distanţă minimă de 6 m între puţuri dacă este vorba
de foraje multiple, în reţea. Distanţa poate fi mai mică dacă
forajele sunt amplasate într-un singur rând şi dacă sarcina de
218
încălzire anuală este mult superioară celei de răcire, sau dacă

migraţia verticală a apei atenuează efectul de acumulare a
căldurii în câmpul sondelor.
Aceste bucle sunt conectate la colectorii şi distribuitorii plasaţi în şanţurile
orizontale şi care fac legătura cu pompa termică amplasată în clădire Fig.7.25.
Fig.7.25. Conectarea sondelor de adâncime la sistemul de

distribuţie al pompei termice
Puterea termică extrasă cu ajutorul sondelor de adancime depinde de

caracteristicile solului şi implicit de proprietăţile termofizice ale acestuia:
- sedimente uscate: 30W/ml
- ardezie bazalt 55W/ml
- piatra densă cu conductibilitate termica ridicată: 80W/ml
- sol cu circulaţie intensă a apei freatice: 100W/ml
Conform normelor în vigoare (ISO-13256) temperatura standard a fluidului din

buclele de colectare este pentru încălzire de 0 0C iar pentru răcire de 25 0C.
Avantajele sistemelor cu sonde verticale sunt:
• Necesită o suprafaţă de teren substanţial mai redus comparativ cu colectorii
de suprafaţă
• Solul cu care se află în contact suferă modificări reduse, atât ca temperatură,
cât şi ca proprietăţi termice
• Necesită cea mai mică lungime de ţeavă şi implicit şi energia de pompare
este redusă
• Poate conduce la cea mai bună performanţă a sistemului de pompe termice
cuplate la sol.
219
Dezavantajul principal constă în costurile ridicate ale lucrărilor datorate

utilajelor costisitoare necesare la forarea puţurilor (Fig.7.26) precum şi
disponibilităţii încă reduse a firmelor capabile să execute asemenea lucrări.
Fig.7.26. Utilajele specifice pentru forarea puţurilor
Adâncimea necesară a forajului. Pentru determinarea lungimii necesare a sondei,

respectiv a forajului se porneşte de la expresia puterii termice transferate de către
acesta
L( Ts − Ta )
q= (7.6)
R
unde
q - puterea termică transferată, W
L - adâncimea necesară a forajului, m
Ts- temperatura solului, °C
Ta - temperatura lichidului, °C
R – rezistenţa termică efectivă a solului, mK/W
Această expresie poate servi la calculul lungimii necesare a forajului, L luînd în
considerare puterea termică variabilă transferată de schimbătorul de căldură din sol
prin intermediul unor „pulsaţii” ale fluxului termic. Astfel, rezistenţa termică a
solului este calculată ca funcţie de timp, corespunzător intervalului pentru care
apare un anumit puls termic. Un termen suplimentar este introdus pentru a ţine
cont de rezistenţa termică aprecum şi a interfeţelor dintre fluid şi conductă
respectiv între conductă şi şi sol. În acest fel se obţin lungimile conductei sondei
verticale în cazul funcţionării ca sistem de răcire
220
qa ⋅ Rsa + ( qr − 3.41⋅ Wr ) ⋅ ( R p + Fm ⋅ Rgm + Rgd ⋅ Fsc )

Lr =
T +T (7.7)
Ts − ai ae − T p
2
respectiv ca sistem de încălzire
qa ⋅ Rsa + ( qi − 3.41⋅ Wi ) ⋅ ( Rc + Fm ⋅ Rsl + Rsz ⋅ Fsc )
Li =
T +T (7.8)
Ts − ai ae − T p
2
unde
Fsc - factorul de pierderi termice datorită efectului de scurtcircuitare
Lr - lungimea necesară a forajului pentru condiţiile de răcire, m

Li - lungimea necesară a forajului pentru condiţiile de încălzire, m
Fm - factorul de funcţionare parţială pentru luna de proiectare
qa - puterea termică netă transferată anual către sol, W
qr - sarcina totală de răcire conform proiectului clădirii, W
qi - sarcina totală de incalzire conform proiectului clădirii, W
R sa - rezistenţa termică efectivă a solului pentru pulsul anual, m K/W
R sz - rezistenţa termică efectivă a solului pentru pulsul zilnic, m K/W
R sl - rezistenţa termică efectivă a solului pentru pulsul lunar, m K/W
Rp - rezistenţa termică a conductei, m K/W
Ts - temperatura neperturbată a solului, °C
Tp - reducerea de temperatură datorată influenţei forajelor învecinate, °C
T ai - temperatura lichidului la intrerea în pompa termică, °C
Tae - temperatura lichidului la ieşirea din pompa termică, °C
Wr - puterea de acţionare pentru sarcina de răcire proiectată, W
Wi - puterea de acţionare pentru sarcina de incalzire proiectată, W
Observaţie: mărimile „Putere termică transferată” precum şi „Reducerea de

temperatură” sunt considerate pozitive pentru perioadele de încălzire şi negative
pentru cele de răcire.
Temperatura de intrare a apei în pompa termică este evaluată prin interpolare
lineară pentru fiecare bin în parte
T pai , max −T pai , min
Tai = Tmin + ⋅ (Tbin ,i −T p ,i ) (7.9)
T p , r −T p ,i
unde Tmin reprezintă ordonata în origine din Fig.7.27, iar Tbin,i temperatura
caracteristică a binului i.
În expresiile celor două lungimi Lr , respectiv Li au fost luate în considerare trei
tipuri de pulsaţii termice: cele care reflectă instabilităţile termice pe termen lung,
221
qa, fluxul termic lunar mediu pentru luna de proiectare, precum şi fluxul maxim
pentru perioade scurte de timp în cadrul zilei de proiectare. Acestă perioadă poate
fi de 1 oră, dar este recomandat un grupaj de 4 ore.
Fig.7.27. Elemenetele definitorii pentru calculul temperaturii de intrare a

apei în pompa termică conform expresiei (7.9)
După calculul celor două lungimi ale forajului Lr , respectiv Li alegând valoarea
cea mai mare dintre acestea va rezulta una din situaţiile:
• Dacă lungimea pentru răcire Lr este cea mai mare atunci avantajele
supradimensionării sondei vor fi resimţite în perioada de încălzire. În
condiţiile instalării unei sonde mai scurte corespunzătoare pentru Li atunci
va trebui prevăzut şi un turn de răcire pentru a compensa subdimensionarea.
• Dacă din calcule a rezultat lungimea sondei de încălzire ca fiind mai mare
proiectantul va trebuie să folosească acestă lungime pentru instalaţie, iar în
perioada de răcire supradimensionarea sondei se va reflecta în beneficiile
mai mari ceea ce va compensa cheltuielile de investiţie mai ridicate.
Rezistenţa termică a solului se calculează cu ajutorul proprietăţilor solului, precum

şi cu dimensiunile conductei, al perioadelor de funcţionare şi al pulsaţiilor fluxului
termic reprezentativ. În Tabelul.7.3. sunt prezentate proprietăţile termice
caracteristice pentru diverse tipuri de sol. De regulă după introducerea conductelor
în formă de Use practică umplerea puţului forat cu bentonită având o
conductivitate relativ redusă. În ultimii ani au fost utilizate şi materiale cu
proprietăţi termice îmbunătăţite. Uneori se practică şi umplerea cu două materiale
având permeabilităţi diferite: în partea de sus a forajului se introduce un material
cu permeabilitate scăzută, iar în rest se utilizează un material mai avantajos din
punct de vedere termic. Dintre parametrii care intervin în expresiile lungimilor
222
forajului cel mai dificil a fi evaluat se dovedeşte a fi rezistenţa termică echivalentă

a solului..
Tabelul 7.3.
Conductivi- Căldura Densitatea Difuzivitatea
tatea specifică x106
min max min max
W/m K J/kg K kg/m3 2
m /s
Granit 2.1 4.5 837 2643 0.914 0.968
Calcar 1.4 5.2 879 2483 0.968 2.37
Marmoră 2.1 5.5 795 2563 0.968 2.69
Gresie Uscată 1.4 5.2 712 2243 0.860 3.23
Umedă 2.1 5.2 1.29 3.23
Argilă Umedă 1.4 1.7 1256 to 1674 0.538 0.645
Udă la 1.7 2.4 1674 to 1884 1442 to 0.645 0.860
saturaţie 1922
Nisip Umed 1256 to 1674 0.430 0.538
Ud la 2.1 2.6 1674 to 1884 1674 to 0.753 0.968
saturaţie 1884
Perioada de funcţionare, diametrul exterior al conductei şi difuzivitatea termică a

solului trebuie corelate sub forma criteriului adimensional Fourier:
4 ⋅ ag ⋅τ
Fo = (7.10)
d2
unde
ag – difuzivitatea termică a solului
τ - perioada de funcţionare
d – diametrul exterior al conductei
Cele trei pulsaţii termice (metoda Carslaw şi Jaeger,1947) corespund intervalelor
de 10 ani (3650 de zile) pentru qa, respectiv de o lună (30 de zile) pentru qm şi de 6
ore (0,25 de zile) pentru qd. Se definesc cele trei perioade
τ1 = 3650 zile (7.11)

τ 2 = 3650 + 30 = 3680 zile (7.12)
τ f = 3650 + 30 + 0.25 = 3680 .25 zile (7.13)
care intervin în calculul criteriilor adimensionale Fourier:

4 ⋅ a ⋅τ f 4 ⋅ a ⋅ (τ f − τ 1 ) 4 ⋅ a ⋅ (τ f − τ 2 )
Fo f = 2 , Fo1 = 2
, Fo2 = (7.14)
d d d2
223
Corespunzător celor trei valori calculate ale criteriului Fourier se determină

factorul G (Gf, G1 , G2) din Fig.7.28
1,4
1,2
1
Factorul G
0,8
0,6
0,4
0,2
0
1 10 100 1000 10000 100000 1000000
Criteriul Fourier
Fig.7.28 Dependenţa factorului G de criteriului Fourier
Pe baza acestor trei factori se calculează rezistenţele termice echivalente

corespunzătoare celor trei pulsaţii termice
G f − G1 G1 − G2 G2
Rsa = Rsl = Rsz = (7.15)
λg λg λg
1,07
1,06
1,05
1,04
Fsc
1,03
1,02 7.6
1,01 l/min
11.4
1 l/min
1 2 3
Foraje per circuit
Conductivităţile termice λ se obţin pe baza valorilor indicate în

Fig.7.29 Factorul de scurt-circuitare în funcţie de numărul de foraje ale unui
Tabelul 7.3.
circuit
Performanţele sunt într-o oarecare măsură diminuate datorită
pierderilor de căldură produse prin scurt-circuitare între puţul din
amonte şi cel din aval. Factorul de pierderi prin scurt-circuitare Fsc
care apare în expresia lungimii sondei Lc, Lh se poate determina
din Fig.7.29
Adîncimea de forare este cuprinsă cel mai frecvent în intervalul 30 m…120 m.
Adîncimile de forare ale puţurilor sunt recomandate în prospectele firmelor de
specialitate, fiind dependente de puterea pompei termice şi încadrîndu-se în
limitele arătate în Fig.7.30
224
Fig.730Corelaţia dintre adâncimea puţului forat şi puterea pompei

termice
Sistemele de pompe termice cu circuit deschis cuplate la sol
Sistemele deschise cu puţ de extracţie, respectiv de reinjecţie. De un interes

deosebit se bucură în ultima vreme sistemele cu circuit deschis, grupate în
clasificările apărute în anii din urmă sub termenul generic sisteme geoexchange, în
care apa freatică este extrasă printr-un puţ forat în sol în vederera utilizării sale la
încălzire, respectiv la răcire. Apa freatică provine din spaţiile goale existente în
straturile geologice neconsolidate (nisip şi pietriş) precum şi din cele consolidate
(gresie şi rocă vulcanică). Aceste puţuri sunt armate până la adâncimea la care este
prezentă apa freatică necesar a fi pompată către suprafaţă. În cazul puţului de
reinjecţie adâncimea sa este direct legată de posibilitatea preluării debitului de apă
în vederea difuziei sale în formaţiunea geologică. Acviferele care pot furniza
debite importante de apă sunt de regulă constituite din materiale precum pietrişul şi
nu din argilă, nisip sau, rocă impermeabilă.
Unitatea geologică capabilă să furnizeze, printr-un puţ, suficientă apă freatică
pentru scopuri practice, denumită acvifer este alimentată continu cu apa din
precipitaţii, sau din cea de suprafaţă. Fisurile existente în rocă formează un sistem
de comunicare prin care circulă apa freatică permiţînd reîncărcarea acviferului pe
măsură ce puţul este exploatat în vederea producţiei de apă.
Apa este extrasă din puţul de producţie şi ulterior este reinjectată în puţul de
difuzie prin intermediul unor ecrane de filtrare realizate dintr-o ţeavă perforată şi
matisate cu sîrmă de secţiune V, la intervale calculate aşa cum se prezintă în
Fig.7.31
225
Fig.7.31 Ecrane de filtrare
pentru puţurile de de extracţie, respectiv de reinjecţie
În acest fel se urmăreşte ca puţul să nu fie colmatat de către sedimente, păstrîndu-şi

totodată debitul necesar aplicaţiei.
Apa poate constitui o sursă convenabilă de căldură. Apa din reţeaua orăşenească
este arareori utilizată datorită costului, dar şi a restricţiilor impuse de
municipalitate. Apele freatice din puţuri constituie o sursă de căldură deosebit de
atrgătoare datorită temperaturii sale relativ ridicate precum şi datorită menţinerii
valorii sale în limite restrânse (aproape constantă).Temperatura apei depinde de
adîncimea sursei dar şi de climă. Este necesar să se analizeze compoziţia apei şi să
se determine posibilitatea depunerii de piatră (carbonat de calciu), precum şi a
coroziunii. În unele situaţii este necesar ca apa extrasă din puţ să nu pătrundă în
restul echipamentului (pompa termică) fiind separată de acesta prin intermediul
prin intermediul unui schimbător de căldură suplimentar. În alte cazuri poate fi
necesară filtrarea şi sedimentarea apelor.
În mod obişnuit temperatura apelor freatice rămâne relativ constantă la valori ce
depăşesc cu 1 până la 2 ºC temperatura medie anuală a aeruluipentru locaţia
respectivă. În condiţiile Europei temperatura solului şi a apei din sol (pînza
freatică) este aproape constantă pe tot parcursul anului fiind în limitele 5...13 0C.
Prin urmare apa din puţuri poate fi extrasă cu ajutorul unei pompe şi utilizată
pentru răcire după care este reintrodusă în sol printr-un puţ absorbant.
Valorificarea superioară a energiei apei din sol se face însă cu ajutorul unei pompe
termice.Vara pompa termică lucrează ca instalaţie frigorifică coborînd temperatura
apei extrase din subsol de la 13 la 6…7 ºC; învers, iarna pompa termică ridică
temperatura apei subterane de la 7(10) ºC pînă la 33 (40) ºC. În ambele cicluri
(răcire/încălzire) schimbul termic din spaţiul rezidenţial se realizează prin
pardoseală.
Oscilaţiile de temperatură de la suprafaţa pământului influenţează temperatura
apelor freatice de mică adâncime până la maximum 10 m. Adâncimea maximă
până la care se resimt variaţiile ciclice anuale este de 20 m. Sub acestă adâncime
226
temperatura apelor freatice creşte progresiv, datorită gradientului geoterice cu câte

1 ºC la fiecare 35 m.
La alegerea apei freatice ca sursă de căldură pentru pompele termice trebuie avut în
vedere şi costul forajului, al reţelei de conducte precum şi modalitatea de
dispensare a apei folosite de către acestea. Pentru casele uni/bifamiliale adâncimea
maximă recomandată a puţurilor este de 15 m, astfel încât costurile legate de
echipamentul de pompare a apei să nu fie exagerat de mare.
Diametrul armăturii puţului depinde de diametrul pompei
(ansamblului) care se introduce în acesta în vederea imersării sub
orizontul freatic şi care trebuie să permită furnizarea debitului
necesar. Orizontul static al pânzei freatice reprezintă nivelul la
care se stabilizează apa freatică în condiţii statice (când nu are
loc pomparea apei). Nivelul de pompare al apei rezultă în
condiţiile pompării acesteia, Fig.7.32
Fig.7.32 Sistem geotermic dechis
În mod obişnuit acest nivel variază odată cu condiţiile de

pompare: la creşterea debitului de pompare scade nivelul de
pompare.
Diferenţa dintre nivelul static şi cel de pompare se numeşte
drawdawn, Fig.7.33 Capacitatea specifică a unui puţ este adesea
exprimată în l/m raportat la 1 m de drawdawn. Spre exemplu un
puţ cu un nivel static de 15 m care produce 600 l/min la un nivel
de pompare de 30 m va avea un drawdawn de 30-15=15 m şi o
capacitate specifică de 600/15=40 l/min şi metru. În cazul apelor
freatice trebuie avută în vedere şi posibilitatea depunerii de
carbonaţi pe sita filtrului. Unele referiri bibliografice menţionează
227
că viteza trebuie limitată la valori reduse de 0,03 m/s pentru a

evita depunerile în zona de intrare, dar în literatura de
specialitate nu există un punct de vedere comun asuprea acestei
valori.
Fig.7.33 Elemente caracteristice pentru un foraj de tip geoexchange
Preluarea energiei termice din sol sub forma puţurilor cu circuit deschis poate fi
metoda cea mai ieftină şi cu eficienţă maximă. Este necesar un studiu hidrologic
prealabil pentru a determina dacă puţul va putea furniza debitul de apă necesar, de
3,5 l/(min*kW), sau 194 l/kWh (condiţionare a aerului) pe perioada sa de viaţă.
Trebuie găsită şi o metodă durabilă de returnare a apei în sol. Deversarea apei la
ieşirea din pompa termică la sistemul de canalizare nu este o modalitate acceptată.
Trebuie amplasate şi puţuri de monitorizare a nivelului pânzei freatice în locaţii
stabilite de către hidrogeolog. Distanţa ideală între două puţuri (de extracţie şi de
reinjecţie) este de regulă cuprinsă între 30 şi 150 m putând fi corelată cu puterea ce
trebuie extrasă cu relaţia empirică
Distanta de separare = 0,24 Puterea [ W ] [m] (7.16)
Pentru evitarea surpării puţului în timpul forării se pot injecta lichide cu densitate
mare precum cele polimerice. Acestea sunt recuperate de la suprafaţa solului după
ce deversează.
Proiectele destinate aplicaţiilor rezidenţiale sunt concepute să extragă 35 kW/puţ
cu coloană autosusţinută (PCA), în timp ce la aplicaţiile comerciale ating valori de
246 kW/puţ. De regulă, producţia de apă a unui astfel de acvifer este mai mică de
40 l/min. Producţii mai mari se pot obţine în cazul unor puţuri ce au fost forate în
zona unei fracturi mai mari, sau în locaţii în care acviferul are în subsolul său
228
materiale compozite neconsolidate, precum nisip şi/sau pietriş. Pentru aplicaţii

rezidenţiale sunt necesare debite de 11…15 l/min, iar pentru cele comerciale
valorile pot ajunge la 19…39 l/min. Productivitatea unui astfel de puţ depinde de
mai mulţi factori, precum transmisivitatea acviferului, grosimea sa şi proiectul
puţului.
Un proiect bine întocmit va furniza din acvifer un debit de apă suficient, evitînd
însă perforaţii prea mari în tuburile de consolidare a puţului, precum şi o sită cu
ochiuri exagerate care va favoriza pătrunderea în puţ de materiale care vor distruge
pompa de apă, sau chiar sistemul geoterice. Construcţia sistemelor geotericee
implică în mod necesar proiectarea de către un inginer hidrogeolog pe baza
informaţiilor geologice specifice inclusiv a testelor zonei respective. O abordare
integrată a întregului sistem (Fig.7.34) bazată pe analiza sa multidisciplinară va
aduce nemijlocit şi economii de energie.
Fig.7.34 Amplasarea puţului de extracţie, respectiv de reinjecţie în

raport cu pompa termică
Sistemele geotericee cu pompe termice sunt cele mai eficiente energetic,
nepoluante pentru mediul înconjurător şi eficiente din punct de vedere al costurilor,
conform statisticilor efectuate de organizaţii de specialitate precum Agenţia de
Protecţie a Mediului (EPA) din SUA. Sistemele geotericee de pompe termice de tip
circuit deschis oferă eficienţe energetice comparabile cu cele de tip buclă închisă
însă la costuri substanţial mai reduse. Acest tip de stocare/exploatare a energiei
termice în acvifere este în continuă extindere, mai ales că pe această cale nu se mai
degajă bioxid de carbon în atmosferă.
O caracteristică a sistemelor geotermice de pompe termice este investiţia iniţială
relativ mare comparativ cu alte sisteme convenţionale destinate încălzirii şi răcirii.
229
La preţul pompei termice se adaugă cel de forare care variază în funcţie de

condiţiile geografice şi de cele subterane fiind cuprins între 40 şi 45 Euro (în unele
cazuri chiar 100 Euro), respectiv 120…160 RON pentru fiecare metru forat,
Fig.7.35
Fig.7.35 Forarea puţurilor deschise se face cu utilajele tradiţionale (a). La un

puţ avînd diametrul Φ124 prăjina de foraj va avea un diametru Φ114, iar
diametrul miezului va fi Φ51 (b); muchiile tăietoare sunt realizate din
diamant sau din carburi metalice.
Debitul de apă freatică şi temperaturile aferente. Sistemele deschise utilizează un
schimbător de căldură intermediar care separă pompa termică de circuitul de sol
pentru protecţia acesteia: apa freatică extrasă din puţ poate fi corozivă sau poate
conţine suspensii care se depun pe schimbătorul de căldură.
În acest fel pompa termică este alimentată cu energie termică din sol prin
intermediul unui fluid intermediar care o va proteja neafectându-i funcţionarea în
timp, Fig.7.36
230
Fig.7.36. Elementele de calcul pentru sistemele cu circuit deschis şi
schimbător de căldură intermediar
Debitul de apă freatică m af = ρ ⋅Vaf este esenţial pentru asigurarea fluxului de

căldură necesar pompei termice; determinarea acestuia se poate face pentru cele
două regimuri de funcţionare (încălzire, Vi respectiv răcire Vr ) cu relaţiile
Pp ,i COPi − 1
Vi = ⋅ (7.17)
ρ ⋅ c p ( Tai − Tae ) COPi
Pp ,r COPr + 1
Vr = ⋅ (7.18)
ρ ⋅ c p ( Tae − Tai ) COPr
unde
Pp,i, Pp,r reprezintă capacitatea de proiectare a pompei termice în regim de
încălzire, respectiv de răcire,
COP este coeficientul de performanţă al pompei termice,
ρ este densitatea apei freatice,
cp este căldura specifică la presiune constantă a apei freatice,
Tai temperatura apei freatice la intrarea în schimbătorul de căldură intermediar,
Tae temperatura apei freatice la ieşirea din schimbătorul de căldură
intermediar
Într-o primă aproximare temperatura apei freatice la intrarea în schimbătorul de

căldură intermediar Tai poate fi considerată ca fiind egală cu temperatura medie
231
anuală a solului Ts , care de regulă este cu 1 la 2 ºC peste temperatura medie

anuală a aerului în locaţia respectivă.
Evaluarea temperaturii apei care părăseşte schimbătorul de căldură intermediar Tae
se poate face considerând-o cu circa 2,8 ºC mai mare decât temperatura de retur
din clădire Trc,
Tae = Trc + 2,8 oC (7.19)
Experienţa acumulată a condus la anumite valori recomandate pentru temperatura

din conducta tur a clădirii Ttc , considerată practic egală cu cea a apei la intrare în
pompa termică Tpai şi anume:
• pentru regimul de răcire Ttc ≈ T pai = 23 ,9 o C
 7,2o C
• pentru regimul de încălzire Tt c≈ Tp =a mi  i n o
 Ts − 2,8 C
În aceste condiţii temperatura apei la ieşirea din schimbătorul de căldură
intermediar Tae în regim de încălzire poate fi exprimată ca
Pp ,i COPi − 1
Tae = Ttc + ⋅ + 2,8 o C (7.20)
ρc ⋅ c pc ⋅ Vc COPi
Asemănător, pentru regimul de răcire se poate scrie
Pp , r COPr + 1
Tae = Ttc + ⋅ − 2,8 o C (7.21)
ρc ⋅ c pc ⋅ Vc COP r
În expresiile (7.19) şi (7.20) ρc şi cpc reprezintă densitatea, respectiv căldura

specifică a lichidului din circuitul care leagă pompa termică de schimbătorul de
căldură intermediar; valoarea recomandată de către producătorii de pompe termice
cuplate la apele freatice pentru debitul volumic specific al acestui lichid este
Vc = 194 l kWh = 3,23 l min ⋅ kW (referitor la capacitatea instalată de răcire).
Dacă se ia în considerare şi capacitatea schimbătorului de căldură intermediar Qsc
Atunci se poate exprima temperatura apei din conducta tur Ttc în funcţie de
temperatura apei freatice la intrarea în schimbătorul intermediar, pentru regimul de
încălzire
232
Qi , sc Pp ,i COPi − 1
Ttc = Tai − − ⋅ − 2,8 o C (7.22)
ρ ⋅ c p ⋅ V s ρc ⋅ c pc ⋅ Vc COPi
respectiv pentru regimul de răcire

Qr , sc Pp ,r COPr + 1
Ttc = Tai − − ⋅ + 2,8 o C (7.23)
ρ ⋅ c p ⋅ V s ρc ⋅ c pc ⋅ Vc COPr
Apa freatică ridicată de la nivelul de pompare din puţul de extracţie şi pînă la

suprafaţa solului suferă o încălzire suplimentară datorată energiei transferate de
către pompă, ceea ce se reflectă într-o creştere de temperatură generată de pompa
de circulaţie. Această creştere de temperatură ΔTpompare poate fi exprimată cu
ajutorul lucrului mecanic efectuat de pompă pentru a ridica apa pe o diferenţă de
nivel Δh, plus pierderile aferente (sub forma unei constante având valoarea de
15,24 m)
9,81 ⋅ ( ∆h +15 ,24 )

∆T pompare = (7.24)
c p ⋅η pompa
unde ηpompa reprezintă randamentul pompei.
În plus mai are loc un transfer de energie termică şi de la pompa de circulaţie aflată
în circuitul conţinând schimbătorul intermediar şi pompa termică, ΔTpompare ; de
regulă pentru fiecare kW capacitate de răcire sunt necesari 17 W pentru pompa de
circulaţie. Temperatura de intrare a apei în pompa termică Tpai va fi, prin urmare
T pai =Ttc +∆T pompare (7.25)
adică, pentru regimul de încălzire
Qi , sc Pp ,i COPi −1 9,81 ⋅ ( ∆h + 15,24 )

T pai = Tai − − ⋅ + − 2,8 o C (7.26)
ρ ⋅ c p ⋅ V s ρc ⋅ c pc ⋅ Vc COPi c p ⋅η pompa
respectiv pentru regimul de răcire
Qr ,sc Pp ,r COPr + 1 9,81 ⋅ ( ∆h + 15,24 )

T par = Tai − − ⋅ + + 2,8 o C (7.27)
 
ρ ⋅ c p ⋅ Vs ρc ⋅ c pc ⋅ Vc COPr c p ⋅η pompa
Temperatura de intrarea a apei în pompa termică Tpai influenţează direct

coeficientul de performanţă COP aşa cum s-a arătat în Fig.7.8. De regulă, testarea
pompelor termice pe stand se efectuează în condiţii standard, incluzînd şi valori
fixe pentru temperatura de intrare a apei Tpai (0 ºC pentru regimul de încălzire,
233
respectiv 25 ºC pentru cel de răcire); prin urmare în urma testării sunt furnizate
valorile de referinţă ale coeficientului de performanţă COPref,. În condiţii reale,
corespunzător valorilor temperaturii de intrare a apei Tpai, respectiv Tpar coeficientul
de performanţă COPreal va fi afectat de aceste modifcări şi anume, pentru încălzire
COPreal , i = COPref ( − 1,593 ⋅ 10 −4 ⋅ Tpai

2
+ 1,5597 ⋅ 10 −2 ⋅ Tpai + 1) (7.28)
respectiv pentru răcire
COPreal ,r = COPref ,r ( 6,874 ⋅10 −5 ⋅ T par

2
− 2,2961 ⋅10 −2 ⋅ T par + 1,531 ) (7.29)
Corespunzător acestor modificări ale coeficientului de performanţă este afectată şi

capacitatea de încălzire Qi / Qr răcire a pompei termice; în consecinţă capacitatea
de încălzire a condensatorului pompei termice Qi poate fi corelată cu căldura
extrasă de schimbătorul de căldură din sol Qsc, i
COP real , i
Qi = Qsc , i (7.30)
COP real , i −1
În cazul răcirii capacitatea de răcire a vaporizatorului Qr poate fi corelată cu

căldura evacută de către condensator prin intermediul schimbătorului de căldură
din sol Qsc,r
COP real , r
Qr = Qsc , r (7.31)
COP real , r + 1
Capacitatea pompei termice depinde esenţial de temperatura de proiectare cu care

intră apa în aceasta; dacă dimensionarea pompei termice se face pe baza sarcinii
de răcire proiectate Qp,r atunci capacitatea sa de răcire Q,r va fi exprimată cu
ajutorul temperaturii de proiectare cu care intră apa în aceasta Tpar , precum şi al
valorii maxime pe care o poate atinge Tpar,max
− 7,248 ⋅10 −5 ⋅ Tpar

2
− 2,562 ⋅10 −3 ⋅ Tpar +1,4119
Qr = Q p ,r (7.32)
− 7,248 ⋅10 −5 ⋅ Tpar
2
,max − 2,562 ⋅10
−3
⋅ Tpar ,max +1,4119
Tpar,max reprezintă valoarea maximă a temperaturii cu care poate intra apa în pompa
termică; conform recomandărilor ASHRAE 1995
234
 Ts,m +a 1x ,11oC
Tp am r a= xm  i n
 4 ,33oC
În multe cazuri valoarea maximă recomandată pentru temperatura de proiectare
este de 43,3 oC. Există şi pompe termice pentru care aceste valori sunt diferite, dar
sunt cazuri rare.
Este posibil ca în urma dimensionării pe baza sarcinii de răcire pompa termică să

nu satisfacă integral necesarul de încălzire. Completarea până la atingerea acestui
necesar de încălzire se va face cu ajutorul unei surse auxiliare de căldură, conform
alegerii sistemului HVAC.
A doua variantă presupune alegerea sarcinii proiectate de încălzire Qp,i drept
criteriu de dimensionare a pompei termice; în acest caz capacitatea de încălzire a
pompei termice Qi, va fi valoarea cea mai mare dintre cele două calculate cu
expresiile
 − 1,0 6 3⋅ 16 0− 4 ⋅ Tp2 a i+ 2,7 9 ⋅91 0− 2 ⋅ Tp a i+ 0,6 6 7 9

 Q p,i ⋅ −4 2 −2
 − 1,0 6 3⋅ 16 0 ⋅ Tp a,mi i n+ 2,7 9 ⋅91 0 ⋅ Tp a,mi i n+ 0,6 6 7 9
Qi = m ax (7.33)
 − 1,0 6 3⋅ 16 0− 4 ⋅ Tp2 a i+ 2,7 9 ⋅91 0− 2 ⋅ Tp a i+ 0,6 6 7 9
 Q p,r ⋅ − 7,2 4 ⋅81 0− 5 ⋅ T 2 − 2,5 6 ⋅21 0− 3 ⋅ T + 1,4 1 1 9
 p a ,rm a x p a ,ra x n
unde Tpai,min este valoarea recomandată pentru temperatura minimă a apei care intră
în pompa termică; ea este corelată cu temperatura minimă din sol Ts,mim (conform
ASHRAE 1995)
T pai , min = Ts , min − 8,3 0 C
Pentru un mare număr de pompe termice valoarea recomandată a temperaturii de

proiectare minime, la intrare, este de -6,7 oC, fiind limitată din considerente
funcţional-constructive ale pompelor termice.
Datorită economiei de energie aceste sisteme se amortizează în doi până la zece

ani, după care cheltuielile de întreţinere şi cele legate de energie devin mult mai
reduse comparativ cu cele aferente sistemelor convenţionale de încălzire şi
235
condiţionare a aerului evitându-se totodată degajarea unor cantităţi importante de

gaze cu efect de seră.
Puţurile deschise pot necesita operaţii de întreţinere şi servisare în situaţii precum:
• micşorarea debitului datorită depunerii de cruste, sau a biocolmatării
• modficarea nivelului pânzei freatice datorită fenomenelor naturale sau a
celor datorate intervenţiei omului
• astupării formaţiunii în preajma sitei de filtrare datorită unor particule fine
• pomparea nisipului ca urmare a modificărilor survenite la sita de filtrare
• degradarea structurală a sitei de filtrare a puţului, sau a armăturii
• degradarea sau distrugerea pompei
În condiţiile unei întreţineri corespunzătoare constând din înlocuirea sitei de

filtrare şi a pompei exploatarea puţurilor poate depăşi perioada de 50 de ani.
Sistemele cu o singură coloană autosusţinută (SCA)
În cazul acestor sisteme se forează un singur puţ care joacă atât rolul de extracţie
cât şi pe cel de reinjecţie. Din acest motiv puţurile de tip SCA (Sisteme cu coloană
autosusţinută) se dovedesc mai economice comparativ cu puţurile duble de
producţie respectiv reinjecţie.
Adîncimea de forare depinde de atingerea unui pat de rocă care să permită
autosusţinerea puţului; armarea puţului se face până la nivelul patului de rocă plus
încă 23 m în interiorul acestuia. În cazul în care patul de rocă nu este fracturat se
admite ca armarea să se continue în interiorul acestuia doar pe o adâncime de 11
m. Restul de puţ se autosusţine datorită patului de rocă fără a mai fi necesară
armarea sa. Pe conducta centrală se amplasează pompa se extracţie a apei, iar prin
spaţiul inelar din jurul acesteia se returnează apa de la pompa termică. Partea
inferioară a conductei centrale este perforată pentru a permite apei să pătrundă în
interiorul său în vederea pompării sale către suprafaţă: aceasta joacă rolul de
difuzor. De regulă pompa de apă este amplasată la o anumită adâncime sub nivelul
pânzei freatice.
Puţurile forate cu un diametru de 150 mm sau mai mare pot fi autosusţinute, avînd
o adâncime de 500 m sau chiar mai mult. Pentru aplicaţii rezidenţiale este suficient
un singur puţ cu adîncime de cca 215 m comparativ cu aplicaţiile comerciale în
care sunt necesare două puţuri cu adîncime de 450 m. Partea superioară a puţului
care nu pătrunde în rocă este armată cu tuburi perforate din oţel, pentru a permite
pătrunderea apei în puţ, Fig.7.37.
236
Fig.7.37. Sistemul cu un singur puţ autosusţinut
Sistemele cu coloană autosusţinută nu depind de existenţa unui anumit debit de

apă, chiar dacă prezenţa unor fisuri/fracturi în patul de rocă îmbunătăţeşte
performanţele acestora prin scurgerile implicite de apă; în acest caz se poate reduce
adâncimea necesară a puţului.
De fapt sistemele cu coloană autosusţinută reprezintă o combinaţie între sistemele
deschise şi cele cuplate la sol prezentate anterior. SCA prezintă unele avantaje în
faza de proiectare deoarece performanţele pot fi anticipate fără a fi necesar să se
realizeze un studiu hidrogeologic aprofundat. Economia rezultată din scurtarea
lungimii de forare precum a timpului aferent sunt de prim interes.Acest tip de
schimbător de căldură (SCA) este convenabil mai ales în zonele în care patul de
rocă se află în apropierea suprafeţei solului mai ales că nu necesită forarea unui puţ
de testare. Se pot realiza capacităţi de răcire de 120 până la 140 kW corespunzător
unor adâncimi de forare de 500 m. Distanţa ideală între două asemenea puţuri SCA
este de 16... 25 m; la distanţe mai mici se va constata interferenţa puţurilor şi
scăderea performanţelor acestora.
Sistemele cuplate la apele de suprafaţă
237
Amplasarea schimbătoarelor de căldură se poate face şi pe fundul iazurilor,

lacurilor sau cursurilor de apă. În asemenea cazuri trebuie limitată căderea de
temperatură produsă de vaporizator pe timpul iernii pentru a împiedica îngheţarea.
Cea mai ieftină soluţie ce se poate adopta pentru amplasarea circuitului de
conducte colectoare este imersarea acestuia în apa acumulată sub forma unui iaz,
sau unui lac mai ales dacă este situat în apropierea clădirii aşa cum se arată în
Fig.7.38.
Fig.7.38. Amplasarea în lacuri/iazuri a colectorilor termici

În timpul verii instalaţia va lucra pentru climatizare “deversând” în lac circa 1%
din aportul solar maxim, iar în timpul iernii va prelua din apa acestuia aproximativ
6,6 W/m2. Ca urmare a faptului că densitatea maximă a apei corespunde
temperaturii de 4 ºC la fundul lacurilor apa nu îngheaţă niciodată fiind întotdeauna
cu 2,8 la 5,6 ºC mai caldă decît cea de la suprafaţă. Aceasta înlătură necesitatea
utilizării propilen glicolului din conductele colectoare.
Conductele colectoare sunt realizate cel mai frecvent din polietilenă, polibutilenă
sau polietilenă de densitate ridicată PE 3408. Conductele din cupru folosite cu
succes nu au însă durabilitatea celor din PE 3408 sau polibutilenă (datorită
conductivităţii termice mult superioare sunt suficiente lungimi de trei-patru ori mai
scurte comparativ cu cele din plastic).
Apele reziduale de la spălătorii, fabrici, sau de la condensatoarele răcite cu apă ale
instalaţiilor frigorifice sau de condiţionare a aerului se dovedesc atrăgătoare din
punctul de vedere al temperaturii, respectiv al coeficientului de performanţă, însă
tratarea ei înaintea utilizării este preferabilă chiar dacă în cazul unei proiectări
adecvate se poate renunţa la aceasta.
Pompe termice având gheaţa ca sursă de căldură
238
Sistemele de producere a gheţii pot fi configurate în vederea furnizării de căldură,

sau pentru furnizarea de căldură şi frig pentru o clădire, sau pentru un
proces.Transformarea apei în gheaţă are loc la valori relativ ridicate ale
temperaturii vaporizatorului (respectiv a coeficientului de performanţă) comparativ
cu cele întâlnite la pompele termice având aerul ca sursă de căldură şi funcţionând
la temperaturi ambiante scăzute. Aceste sisteme pot furniza căldura necesară prin
topirea gheţii rezultate şi depuse prin utilizarea unei surse de căldură de nivel
scăzut, precum cea solară, Fig.7.39. În mod suplimentar gheaţa poate fi folosită
pentru răcire prin stocare zilnică, săptămânală sau anotimpuală. Acest concept a
fost considerat la început mai ales pentru încălzirea şi răcirea rezidenţială, dar
asemenea instalaţii s-au dovedit fezabile şi pentru structuri mai mari precum
clădirile destinate birourilor. Economiile de energie comparativ cu pompele
termice convenţionale rezultă pe seama coeficientului de performanţă. Prin
utilizarea pe timpul nopţii precum şi la sfârşitul săptămânii, în afara orelor de vârf
se obţin reduceri ale costurilor energetice, iar gheţa produsă poate fi folosită pentru
nevoile de răcire ale clădirii.
Fig.7.39. Valorificarea căldurii latente de solidificare în cazul pompelor termice de

tip aer-apă
În acest fel poate fi dezvoltat un sistem care consumă mai puţină energie şi la un
preţ specific mai scăzut.
Pompele termice având gheaţa ca sursă de căldură se bazează pe două principii.
Primul presupune formarea de gheaţă, cu o serpentină cufundată într-un rezervor
mare şi având rolul de vaporizator al pompei termice. Cel de-al doilea utilizează un
tipde vaporizator care produce gheaţă fragmentară, adică un amestec de gheaţă cu
apă şi care este stocată într-un rezervor. Pot fi dezvoltate multe variante,
239
combinaţii şi adaptări din aceste sisteme de bază. Necesitatea de stocare termică a

unei mari cantităţide gheaţă dictează moduri noi de planificare în cadrul proiectării
arhitecturale a clădirilor. Proiectarea sistemelor de încălzire şi de răcire ale
clădirilor sunt şi ele influenţate de noile condiţii.
Eficienţa pompelor termice, economia de energie şi reducerea degajărilor de

gaze cu efect de seră
Eficienţa ridicată a sistemelor de pompe termice cuplate la sol conduce la

reducerea energiei consumate în vederea asigurării confortului termic. Adesea
energia necesară pompei termice este produsă prin arderea unui combustibil fosil şi
prin urmare eficienţa crescută a acesteia va implica un consum mai mic de resurse
epuizabile, conform Fig.7.40. Costurile cu energia pot fi mai mici decât cele ale
altor sisteme de încălzire convenţionale mai ales cele electrice, sau cu combustibil
lichid. energiei înscriindu-se prin aceasta în măsurile ce vizează limitarea
schimbărilor climatice.
Fig.7.40. Pompele termice realizează economii importante de

energie întrucât acoperă cca 2/3 din necesarul de energie termică
prin căldura preluată din sol
Trebuie ţinut seama şi de faptul că introducerea unei pompe termice va creşte

consumul de energie electrică şi va scădea cheltuielile cu combustibilul gazos.
Conform Environmental Protection Agency (EPA) pompele termice geotericee pot
reduce consumul de energie cu pînă la 44% comparativ cu pompele termice avînd
ca izvor de căldură aerul şi cu pînă la 72% comparativ cu încălzirea bazată pe
rezistenţe electrice caracteristică instalaţiilor convenţionale de condiţionare a
240
aerului. În cazul utilizării pardoselii radiante se pot obţine economii ce pot atinge
30% comparativ cu caloriferele clasice.
Pompele termice contribuie la protecţia mediului înconjurător prin reducerea
emisiilor de gaze cu efect de seră, Fig.7.41, ca urmare a utilizării mai eficiente a
energiei.
Comoditatea de instalare a pompelor termice având ca sursă de căldură aerul a
făcut ca acestea să se extindă iniţial cel mai repede însă cele de sol (GW) au o
flexibilitate mai mare: nu depind de variaţiile temperaturii ambiante, nu necesită
degivrarea, au o eficienţă sezonieră mai mare.
Fig.7.41. Degajările de noxe, în speţă a bioxidului de carbon, reprezintă un criteriu

de mare importanţă în alegerea tipului de instalaţie pentru încălzire/răcire.
Durata de viaţă a pompelor termice este considerată a fi de 15…20 ani. Unii

producători indică chiar o perioadă de 25 de ani. Elementul critic este compresorul
care poate funcţiona fără defecţiuni 5 până la 10 ani. Unii producători oferă
garanţii de 1 an pentru compresor.
Instalarea pompelor termice geotermice reprezintă un proces complex în care

sarcina termică a clădirii trebuie adaptată la cea a pompei, iar cuplarea acesteia la
sistemul de colectare din sol joacă de asemenea un rol important. Întregul sistem
trebuie să corespundă cu precizie atît sarcinii de încălzire cât şi celei de răcire şi
dezumidificare. De aceea coordonarea celor trei tipuri de lucrări, anume cele
legate de instalarea în sol a elementelor de colectare, apoi alegerea, amplasarea şi
instalarea pompei termice propriu-zise şi în final sistemul de distribuţie din clădire
constituie un imperativ fără de care succesul proiectului nu poate fi asigurat.
Eventualele informaţii existente referitoare la puţuri din zonă trebuie verificate pe
teren.
241
Fig.7.42. Consumul de energie şi cheltuielile anuale aferente pentru

diverse tipuri de sisteme de încălzire
Amortizarea investiţiei pentru pompele termice, conform unui studiu efectuat în
SUA este cuprinsă între 8 ani (bibliotecă publică, clădiri publice) şi 6,5 ani (casa
unifamilială). Reducerea cheltuielilor pentru încălzire/răcire, precum şi a
degajărilor de bioxid de carbon constituie premizele extinderii în viitor a instalării
şi utilizării pompelor termice în contextul schimbărilor climatice tot mai evidente,
dar şi a epuizării resurselor de combustibili fosili, conform Fig.7.42.
242
Calculul pompelor termice
Metoda de calcul se poate aplica pompelor termice antrenate cu ajutorul unui

electromotor, sau a unui motor cu ardere internă precum şi a pompelor termice cu
absorbţie. În cele ce urmează va fi tratat cazul frecvent întâlnit al pompelor termice
antrenate de un electromotor. Metoda descrisă are aplicabilitate extinsă la mai
multe tipuri de pompe de căldură (aer-apă, aer-aer, saramură-apă, apă-apă, etc) însă
abordarea explicită se va referi la cele de tip apă-apă.
Întrucât pompa de căldură trebuie să acopere atât necesarul de căldură pentru
încălzire cât şi pe cel de preparare a apei calde menajere (acm) se va aborda soluţia
combinată.
Funcţionarea pompei de căldură poate fi de tip alternativ, sau simultan; în cazul
funcţionării alternative pompa de căldură dă prioritate preparării acm
deconectîndu-se de la sistemul de distribuţie a căldurii pentru încălzire şi cuplându-
se la sistemul de preparare a acm. Furnizarea simultană a căldurii pentru încălzire
precum şi pentru prepararea acm este caracterizată de alte caracteristici pentru
COP şi care trebuie luate în considerare în calcul.
Elemente ce trebuie luate în considerare în cadrul metodei de calcul datorită

influenţei pe care le exercită asupra factorului performanţei seyoniere şi imlicit
asupra energiei electrice necesare pentru funcţionarea sistemului de pompe
termice:
- Tipul generatorului (aer-apă, lichid-apă, aer-aer)
- Încălzirea şi prepararea acm
- Efectul modificării temperaturilor sursei şi al consumatorului asupra
energiei furnizate şi al COP
- Efectul ciclării respectiv al funcţionării intermitente
- Necesarul de energie auxiliară destinată funcţionării generatorului şi care
nu a fost luată în considerare la testele standard de determinare a energiei
furnizate şi al COP
- Pierderile sistemului datorate componentelor de stocare incluse în sistem.
Structurarea calculelor s-a făcut prin luarea în considerare a următoarelor date

iniţiale:
- Tipul pompei de căldură (aer-apă, lichid-apă, aer-aer)
- Configuraţia sistemului (producerea integrată a acm, regimul de lucru al
sistemului care asigură căldura suplimentară în cazul în care pompa de
căldură nu poate satisface cerinţele energetice ale consumatorului)
243
- Condiţiile ambiante de mediu (datele meteo specifice locaţiei

geografice).
Pe baza acestor date iniţiale se calculează următoarele mărimi de ieşire:
- energia necesară (sub formă de energie electrică) Ein, g pentru ca sistemul

să poată acoperi cerinţele de căldură şi de acm
- pierderile totale de căldură ale generatorului Qp, g
- energia auxiliară necesară pentru funcţionarea generatorului Wg
- pierderile de căldură total recuperabile Qrb, g,,t
Calculul necesarului de căldură total pentru o clădire constituită din zone multiple
va fi suma componentelor pentru fiecare zonă în parte.
Funcţionarea combinată (încălzire +prepararea acm). Întrucât pompa de căldură

este destinată să îndeplinească atât funcţia de încălzire a spaţiilor cât şi pe cea de
preparare a acm funcţionarea acesteia poate fi de tip alternativ sau simultan.
La regimul alternativ pompa de căldură întrerupe furnizarea de căldură pentru
spaţii conectându-se la sistemul de furnizare al acm respectiv la stocatorul de apă
caldă care este cuplat în paralel cu sistemul de emisie al căldurii, conform Fig.7.43
(regimul de preparare a acm are prioritate în raport cu cel de încălzire al spaţiilor).
Fig.7.43. Utilizarea combinată a pompei de căldură pentru încălzirea

spaţiilor şi pentru prepararea acm în regim alternativ.
Pentru funcţionarea simultană a pompei de căldură în regim de încălzire a spaţiilor

precum şi de furnizare a acm sunt necesare concepte noi care îmbunătăţesc ciclul
acestora (prerăcirea agentului supraâncălzit, subrăcirea condensatului, cicluri în
244
cascadă cu schimbătoare de căldură interne). Schema acestor pompe de căldură

este mai complexă şi preţul lor este mai mare.
Metode de calcul. Normele EU prevăd două metode de calcul:

♦ Metoda simplificată de calcul al performanţei sezoniere bazată pe aşa-numita
anexă naţională şi care permite soluţionarea pentru regiuni/ţări specifice. În
acest scop sunt necesare valori specifice zonei fără de care nu este posibilă
aplicarea acestei metode.
În condiţiile inexistenţei unei astfel de anexe naţionale această metodă nu este
posibil a fi utilizată.
♦ Metoda detaliată de calcul a performanţei specifice sezoniere bazată pe
elementele componente ale eficienţei numită şi metoda BIN
În continuare este descrisă metoda detaliată. Aceasta se bazează pe o anumită

valoare evaluată a temperaturii exterioare (evaluată cu ajutorul programului
Meteonorm, sau pe baza observaţiilor multianuale). Frecvenţa anuală, derivată din
valorile medii orare ale temperaturii exterioare este împărţită în intervale de
temperatură; un asemenea interval este denumit BIN. Aceste intervale sunt
delimitate de o valoare inferioară Θinf şi de una superioară Θsup (de exemplu în Fig.
7.44 primul bin este delimitat de Θinf = –14 0C , respectiv de Θsup = -13 0C).
Fig.7. 44. Frecvenţa anuala ni (în ore) a temperaturilor ambiante

exterioare Θa (în grade C).
245
În urma măsurătorilor efectuate în cadrul unor teste standard se calculează pentru

fiecare BIN în parte:
♦ Energia furnizată de pompa de căldură precum şi COP. Diferenţa dintre
necesarul de căldură şi energia furnizată de către pompa termică va trebui
acoperită cu ajutorul altui sistem, aşa-numita sursă suplimentară.
♦ Pierderile caracteristice pentru funcţionarea pompei de căldură, precum şi
energia electrică auxiliară introdusă în sistem.
Valoarea centrală a temperaturii din intervalul respectiv este caracteristcă

punctului de funcţionare, PF pentru condiţiile corespunzătoare, aşa cum se arată în
Fig.7.45. În cadrul acestei metode se consideră că punctul de funcţionare PF al
unui anumit BIN defineşte condiţiile de funcţionare ale pompei de căldură pentru
întregul BIN.
Necesarul total de energie pentru întreaga perioadă de funcţionare ce trebuie
introdus în sistem sub forma energiei electrice (sau a combustibilului de alimentare
a motorului de antrenare al pompei de căldură) se obţine prin însumarea ponderată
a rezultatelor din fiecare BIN în parte.
Fig.7.45. Numărul cumulat de ore/bin funcţie de temperatura

termometrului uscat ambiant.
La fel se procedează şi cu factorul de performanţă sezonieră al susbsitemului de

generare. În cazul existenţei unui sistem suplimentar de încălzire se determină
246
energia suplimentară furnizată, care este apoi însumată în vederea determinării

consumului global de energie.
Datele necesare de calcul. Pentru regimul de încălzire al spaţiilor:
 Datele meteo: temperatura exterioară a locaţiei sub forma distribuţiei orare

(evaluate după Meteonorm sau rezultate din măsurători statistice).
 Necesarul de căldură potrivit EN ISO 13790
 Setarea sistemului de automatizare al emisiei de căldură, respectiv curba
caracteristică de încălzire (temperatura ce trebuie asigurată de către sistemul de
încălzire în funcţie de temperatura exterioară)
 Caracteristicile pompei de căldură pentru energia furnizată şi pentru COP
conform EN 14511 ( sau rezultatele testărilor în concordanţă cu vechiul
standard EN 255-2)
 Caracteristica pompei de căldură pentru încărcare la sarcină parţială conform
standardului CEN/TS 14825
 Punctul de echilibru (eventual sarcina termică de proiectare) conform EN
12831)
 Configuraţia sistemului
- Tipul şi capacitatea sistemului de emisie
- Modul de funcţionare al sistemului suplimentar
- Sistemele de stocare instalate şi coeficientul de pierderi termice
 Componentele auxiliare
 Puterea nominală a pompei sursei de apă freatică, al pompei de umplere a
sistemului de stocare, sau a pompei de circulaţie
 Consumul energetice ale sistemului de control.
Pentru regimul de preparare al apei calde:
 Necesarul de energie pentru acm conform secţiunii din prezentul standard

referitor la aceasta,
 Temperatura setată la pompa de căldură pentru furnizarea energiei (ex. 55 0C)
 Parametrii de stocare ai acm:
- Coeficientul pierderilor de căldură
- Temperatura de calcul pentru acm (ex. 60 0C)
- Temperatura setată la sistemul de automatizare al stocatorului (de la care
se reia încărcarea, ex. 50 0C)
Etapele de calcul sunt următoarele:
247
1. Determinarea necesarului de energie pentru fiecare BIN.

2. Determinarea necesarului de energie suplimentară pentru fiecare BIN.
3. Corecţia puterii furnizate/COP caracteristice pentru condiţii staţionare (EN
14511) în concordanţă cu temperatura reală a sursei, respectiv a consumatorului
(dacă este necesară).
4. Corecţia COP pentru funcţionare în condiţii de sarcină parţială.
5. Calculul timpului de funcţionare al pompei de căldură pentru diferite moduri de
lucru.
6. Calculul energiei auxiliare introduse.
7. Calculul pierderilor de căldură ale generatorului precum şi a celor recuperabile.
8. Calculul energiei totale introduse pentru acoperirea cerinţelor; calculul opţional
al factorului anotimpual de performanţă bazat pe energia utilizată sau pe energia
primară.
În continuare vor fi tratate aceste etape de calcul.
Necesarul de căldură pentru încălzire şi pentru prepararea acm pentru perioadele

de calcul. Regimul de încălzire
Pentru fiecare BIN i se calculează necesarul de energie ce trebuie furnizat de către

generator pentru încălzire Qies, g,î,i în raport de necesarul total de energie Qies, g, pe
baza unui factor de pondere wi
Qies , g ,î ,i = Qies , g ,î ⋅ wi [J] (7.34)
factorul de pondere se calculează în funcţie de numărul de grade-oră pentru

încălzire GOI; acesta se determină pentru fiecare BIN în parte ca produs dintre
numărul de ore ni corespunzător acelui bin şi diferenţa dintre temperatura interioară
de calcul ΘIC (de regulă 20 0C) şi cea exterioară corespunzătoare aceluiaşi BIN, Θi
GOIi = ni ⋅ ( Θ IC − Θ i )
[Kh] (7. 35)
Cu ajutorul valorilor numărului de grade-oră corespunzătoare temperaturii
superioare, GOIΘsup , respectiv inferioare GOIΘinf a BIN-ului, (furnizată de curba
caracteristică de încălzire) precum şi cu valoarea totală corespunzătoare limitei
superioare a temperaturii până la care se practică încălzirea spaţiului GOIt se poate
determina factorul de pondere wi,
GOI Θsup − GOI Θinf
wi = (7.36)
GOI t
248
Numărul de grade-oră de încălzire pentru zona climatică în discuţie trebuie furnizat

printr-o anexă naţională sau trebuie standardizat la nivel naţional.
Atunci când temperatura exterioară coboară sub punctul de echilibru Θpe pompa de
căldură nu mai poate acoperi necesarul de căldură al clădirii şi prin urmare trebuie
să intre în funcţiune sursa suplimentară de căldură. La funcţionarea lor în paralel
sub temperatura punctului de echilibru pompa de căldură continuă să furnizeze
energie termică contribuind la acoperirea parţială a necesarului de căldură, restul
fiind produs de sursa suplimentară. Aria înegrită din Fig.7.46 este proporţională cu
fracţiunea energiei termice furnizate de sursa suplimentară de căldură, ps
GOI Θpe − ( Θ IC − Θ pe ) ⋅ nΘpe

ps = (7.37)
GOI t
În expresia de mai sus GOIΘpe reprezintă numărul cumulat de grade-oră
corespunzătoare temperaturii punctului de echilibru Θpe iar npe este numărul
cumulat de ore de funcţionare corespunzătoare punctul de echilibru.
Fig.7.46. Determinarea factorilor de pondere ca diferenţe între suprafeţele de

sub curba caracteristică de încălzire
Pentru acest BIN factorul de pondere al pompei de căldură va fi redus cu fracţia

corespunzătoare sursei suplimentare de căldură
GOI Θsup − GOI Θinf

wi = − ps (7.38)
GOI t
În expresia (5) GOIΘsup= GOIΘpe , iar GOIΘinf (conform (2))este nul deoarece n=0. În
mod similar se calculează şi ceilalţi factori de pondere corespunzători tuturor
intervalelor BIN
249
Regimul de preparare a acm. Necesarul de căldură pentru prepararea acm în cadrul

unui BIN i este proporţional cu numărul de ore corespunzător acestuia calculându-
se cu relaţia
nore ,i
Qies , g ,acm ,i = Qies , g ,acm ⋅ (7.39)
nore ,t
unde numărul total de ore nore, t în cazul preparării acm este 24*365=8760. Prin
urmare factorii de pondere se calculează pentru fiecare BIN sub forma
nore ,i
wacm ,i = (7.40)
nore ,t
Necesarul de energie suplimentară pentru fiecare BIN. Regimul de încălzire.
Fracţiunea de energie asigurată de sursa suplimentară de căldură a fost calculată

conform expresiei (4).
Regimul de preparare a acm. Fracţiunea de energie termică furnizată de sursa

suplimentară de căldură pentru prepararea acm ps,acm se determină pornind de la
faptul că apa este încălzită de pompa de căldură până la o temperatură limită Θlim, pc
(ex 55 0C), urmând ca diferenţa de energie termică până la atingerea temperaturii
de furnizare Θac (de regulă 60 0C) să fie asigurată de un încălzitor suplimentar (ex.
o rezistenţă electrică). În aceste condiţii fracţiunea ps,acm se determină cu relaţia
Θac − Θlim, pc
ps = (7.41)
Θac − Θar
unde Θar este temperatura apei din reţeaua de alimentare (cu care intră în sistemul
de preparare al acm).
Corecţia puterii furnizate/COP caracteristice pentru condiţii staţionare în

concordanţă cu temperatura reală a sursei, respectiv a consumatorului
Testarea pompelor de căldură se face în condiţii de evaluare standard precum şi în

alte câteva condiţii de aplicare conform EN 14511 (fost EN 255-2). Ştiut fiind că
influenţa COP asupra performanţei pompei este de primă importanţă trebuie luate
în considerare modificările COP faţă de caracteristica rezultată din testare. Pentru
250
estimarea corectă a COP în condiţiile reale trebuie luate în considerare toate

valorile COP rezultate din testare.
Pentru determinarea valorilor pe întregul domeniu al temperaturilor exterioare se
aplică atât interpolarea între punctele de testare cât şi extrapolarea, atât în cazul
temperaturilor sursei cât şi în cel al consumatoriului de căldură. Interpolarea se
realizează între cele două puncte aflate în imediata vecinătate.
Pentru obţinerea unei precizii satisfăcătoare la interpolare sunt necesare:
- Minim patru puncte de testare corespunzătoare la două nivele de
temperatură ale consumatorului de căldură, în cazul sistemelor de pompe
de căldură de tip aer-apă, sau aer-aer
- Minim două puncte de testare corespunzătoare la două nivele de
temperatură ale consumatorului de căldură, în cazul sistemelor de pompe
de căldură de tip saramură-apă, sau apă-apă
Dacă nu sunt disponibile suficiente date de la intitutele de testare atunci pot fi
folodite şi valorile măsurate de de producători în conformitate cu EN 14511 (sau
teste mai vechi conform EN 255-2).
Regimul de încălzire. În cazurile în care sunt disponibile prea puţine date de testare
corecţia în raport cu temperaturile sursei şi a consumatorului se pot face pe baza
eficienţei exergetice fixe sau a metodei eficienţei Carnot. Calitatea termodinamică
a procesului este constantă pe întreg domeniul de funcţionare. Această calitate a
procesului este exprimată cu ajutorul eficienţei exergetice, η ex (sau Carnot),
exprimată ca raport între valoarea reală a COP şi cea cea ideală aunui proces
Carnot COPC
COP
ηex = (7.42)
COP C
în care eficienţa Carnot se poate exprima ca raport al temperaturilor absolute ale

consumatorului, respectiv ale sursei calde. Utilizând temperaturile în grade C a
sursei Θsu respectiv a consumatorului Θco rezultă
Θco + 273 ,15

COPC = (7.43)
Θco − Θsu
Această metodă poate fi aplicată în cazul testărilor conforme cu vechiul standard

EN 255-3 în care se defineşte doar un singur punct. Pentru acest punct de testare
efectiv se calculează eficienţa Carnot COPC ef cu ajutorul căreia se corectează
valoarea determinată conform EN 255 în condiţii standard COP standard după
calculul eficienţei Carnot caracteristică condiţiilor standard COP C standard
251
COP C ef
COP ef = COP s tan dard (7.44)
COP C s tan dard
S-a obţinut astfel valoarea corectată a eficienţei în condiţii efective COP ef.
Valoarea COP este modidficată şi de aporturile energetice din sistem cu ar fi
energia transferată de pompele de circulaţie. Energia auxiliară necesară pompei de
circulaţie pe parte sursei (în cazul în care nu se face decuplarea hidraulică) va
determina modificarea COP faţă de valoarea calculată conform EN 14511; în
aceste condiţii valoarea corectată a COPcor se calculează astfel
Φ g ,i
COPcor =
Φ g ,i (7.45)
− Φ int
COPi
unde Φg,i reprezintă puterea generatoruli în punctul de testare respectiv; Φ int este
puterea necesară pentru învingerea rezistenţelor şi care în cazul pompei
caracterizate de debitul volumic V va fi determinată de căderea de presiune Δp ce
apare în zona respectivă (ex. la spălarea vaporizatorului pompei de căldură)
∆p ⋅V
Φint =
0 .3
(7.46)
La electromotoarle de mică putere de tipul celor folosite la pompele de circulaţie,
randamentul acestora este destul de scăzut şi aici a fost considerat a fi 0,3 aşa cum
este el definit în EN 14511. Căderea de presiune trebuie măsurată conform EN
14511, sau trebuie furnizată de producătorul echipamentului.
La puteri scăzute, aşa cum s-a arătat mai sus, influenţa pompei de circulaţie asupra
COP este aproape nesemnificativă sub 1%.
În cazul inexistenţei datelor experimentale se vor folosi datele furnizate în B.1

În raportul de calcul se va specifica clar sursa datelor folosite în calcul.
Regimul de preparare a acm. Corecţia COP în concordanţă cu modificările

temperaturilor sursei şi ale consumatorului se face pe baza principiul eficienţei
exergetice constatnte în care factorul de corecţie fT se determină cu ajutorul
eficienţei Carnot pentru condiţiile efective COPC, ef respectiv al eficienţei Carnot
pentru condiţiile standard de măsurare COPC, standard (în concordanţă cu EN 255)
COP C ef
fT = (7.47)
COP C s tan dard
252
Valoarea COPC se calculează în funcţie de temperaturile sursei pompei de căldură

Θsu, respectiv a apei calde Θac, (EN 255-3, faza a 2-a) precum şi cea a apei reci la
intrarea în pompa de căldură Θar
Θ su + 273,15 Θ − Θ su
COPC = 1 + ⋅ ln ac (7.48)
Θ ac − Θ ar Θ ar − Θ su
Timpul de funcţionare al pompei de căldură pentru diferite moduri de lucru.

Timpul de funcţionare al generatorului pentru BIN- ul i rezultă din raportarea
necesarului de enrgie al sistemului de distribuţie la energia furnizată de pompa de
căldură pentru condiţiile BIN- ului i Φg,I
Q g ,i
t f , g ,i = (7.49)
Φg ,i
Energia auxiliară introdusă. În 2.3.3 s-a arătat modul de calcul (13). al puterii
necesare pentru pompa de circulaţieΦint Pentru puterea auxiliară a componentei
respective rezultă Φaux,g
Φaux , g = Φaux ,n − Φint (7.50)

Φaux,n fiind putera nominală a componentei, furnizată de către producător.
Pierderile de căldură ale generatorului precum şi a celor recuperabile. Energia

corespunzatoare aparaturii auxiliare W g ,rl poate fi recuperate pe perioada de
incalzire precum si de preparare a acm. Pierderile aparaturii auxiliare catre mediul
ambient sunt considerate recuperabile, calculul lor desfasurindu-se dupa relatia
W g , rl = W g ⋅ (1 − b ) ⋅ p aux , g (7.51)
In expresia de mai sus W g reprezinta consumul de energie auxiliara al

generatorului, iar p aux , g este fractiunea din puterea nominala transmisa mediului
ambiant, iar b este micsorarea temperaturii datorata altitudinii locatiei respective
(aceste valori trebuie definite printr-o anexa nationala, iar in cazul in care nu exista
se vor utiliza valorile definite in Anexa B.9.1, respectiv B.9.3)
Pentru acm se procedeaza similar
Q p , g , rl = (1 − b ) ⋅ Q p , g , s (7.52)
De regula atat pierderile asociate prepararii acm cat si cele asociate incalzirii sunt
nerecuperabile datorita factorului b(b=1).
253
Energia totala introdusa pentru acoperirea cerinţelor. Regimul de incalzire.

Energia electrica introdusa in susbsistemul pompei de caldura pentru functionarea
sistemului de incalzire E in , g ,,i poate fi calculata prin insumarea cuantumurilor
corespunzatoare fiecarui BIN in parte
nbin
Qies , g ,i ,sin, i (1 − p i ,combi ) ⋅ k rt ⋅ W g ,i ,i nbin
Qies , g ,i ,combi ,i − pi ,combi ⋅ k rt ⋅ W g ,i ,i
E in , g ,,i = ∑ +∑
i =1 COPsin, i i =1 COPcombi ,i
(7.53)
In care
Qies , g ,i ,sin, i necesarul de caldura corespunzator BIN-ului i acoperit doar din
functionarea pompei de caldura
Qies , g ,i , combi ,i necesarul de caldura corespunzator BIN-ului i acoperit din
functionarea
simultana a pompei de caldura si a sursei suplimentare
k rt fractiunea din energia auxiliara recuperata sub forma de energie
termica
Wg , i ,i energia electrica introdusa in sistem pentru functionarea generatorului
in
regim de incalzire, corespunzator BIN-ului i
COP sin, i coeficientul de performanta in regim singular (fara sursa suplimentara)

corespunzator punctului de functionare din BIN-ului i si considerat
valabil pentru intreg BIN-ul
COP combi ,i coeficientul de performanta in regim combinat (cu sursa suplimentara)
pi ,combi fractiunea de functionare combinata pentru perioada de functionare
simultana n numarul BIN-ului
bin
In cazul in care nu exista functionare simultana a pompei de caldura cu sursa

suplimentara Qies , g ,i ,combi ,i =0 , k rt = 0 , pentru BIN-ul corespunzator temperaturii
minime
Regimul de preparare a acm. Pentru acest regim de functionare pierderile

recuperate din energia auxiliara sunt deja incluse in COPt,acm si energia electrica
introdusa in sistem pentru functionarea pompei de caldura se calculeaza
corespunzator expresiei
254
nbin Qies , g , acm,sin,i (1 − p su , acm )

E in , g , acm = ∑ + Pes ,sin,i ⋅ t i +
i =1 COPsin,i
nbin Qies , g , acm , combi ,i (1 − p su , acm ) ⋅ k rt ⋅ W g ,i ,i
(7.54)
∑i =1 COPt , acm ,combi ,i
+ Pes ,combi ,i ⋅ t i
Unde
Qies , g , acm , sin, i necesarul de caldura pentru acm corespunzator BIN-ului i
Qies , g , acm , combi ,i necesarul de caldura pentru acm corespunzator BIN-ului i acoperit
din
functionarea simultana a pompei de caldura si a sursei suplimentare
COP t , acm ,sin, i coeficientul de performanta in regim singular (fara sursa

suplimentara)
valabil pentru intreg BIN-ul (conf EN 255-3)
COP t , acmcombi ,i coeficientul de performanta in regim combinat (cu sursa
suplimentara)
p su , acm fractiunea de energie necesara pentru acm acoperita de sursa
suplimentara Pes ,sin, i puterea electrica introdusa pentru acoperirea
pierderilor de stocare la functionare fara sursa
suplimentara,
corespunzator BIN-ului i, conform EN 255-3
Pes ,combi ,i puterea electrica introdusa pentru acoperirea pierderilor de stocare
la
functionare simultana cu sursa suplimentara, corespunzator BIN-ului
i, conform EN 255-3
ti timpul total corespunzator BIN-ului i
n
bin numarul BIN-ului i.
Bibliografie
Althouse, A., D.,Turnquist, C., H., Bracciano, A.F 1992.:Modern Refrigeration

and Air Conditioning. S Holland, Illinois
255
Boian, I.,Câmpeanu, R., Vlissidis, A. 2006. Sustainable applications:

Geoexchange systems. Bulletin of the Transilvania University of Braşov,
vol. 11(46) D New Series,
Boian, I., Fota, S. 2006. Pompele termice din perspectiva dezvoltării durabile.
Instalaţii pentru construcţii şi economia de energie. Iaşi, Editura Cermi, 2006
Boian, I., Vişa, I. 2002. Solar heating and cooling of buildings. PRASIC,
Universitatea Transilvania din Braşov,
Boian, I. 2001. Termotehnică, maşini şi instalaţii termice. Editura Universităţii
Transilvania din Braşov.
Boian, I. 2004. Influenţa agentului frigorific asupra cheltuielilor de exploatare ale
instalaţiilor cu comprimare mecanică. Revista Tehnica instalaţiilor 1/,
Editura Minos
Collins, P., A., Orio, D., C., Smiriglio S. 2002. Geothermal Heat Pump
Manual.Department of Design and Construction City of New York.
Gosney, W.B 1982:.Principles of Refrigeration. Cambridge University Press,.
Safarik, M., Richter, L., Heinrich, C., Otto, M. 2004: Small capacity water/lithium
bromide absorption chiller for solar cooling applications. In: EuroSun,
vol 2, 14. Intern. Sonnenforum, Freiburg, Germany
Taras, M.,F. Is Economizer Cycle Justified for AC Applications. 2005. ASHRAE
Journal, Atlanta, July.
Wang, S., K., Lavan, Z. 2001. Air-Conditioning and Refrigeration.Mechanical
Engineering Handbook. Ed Frank Kreith. Boca Raton: CRC Press LLC
***Air conditioning choices. 1994 In: Home Mechanix. September 5.
***ASHRAE Handbook, 2003
*** Canadian building saves energy using ground-source heat pump.Result 365.
1999.Caddet IEA/OECD Energy Efficiency.
*** Fighter 1130. Prospect de prezentare: pompe de caldura
***Heating and Cooling with a Heat Pump.2004 Energuide. Office of Energy
Efficiency natural Resources, Canada.
***RECKNAGEL-SPRENGER: 2000 Taschenbuch für Heizung und
Klimatechnik. R Oldenbourg, München, Wien.
***Viessmann, 2004Vitocal 300/350 Heat Pump Systems. Technical guide.
256

Pompe de Caldura

Uploaded by

Document Information

Original Title

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

Pompe de Caldura

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

Pompe de caldura.

Aplicaţii în sectorul clădirilor

POMPE DE CALDURA. APLICAŢII ÎN SECTORUL CLĂDIRILOR

Actualitatea pompelor termice în contextul reducerii emisiilor nocive şi al

Pompele termice reprezintă mijloace foarte eficiente de încălzire pentru sezonul

Fig.7.1. Emisiile de dioxid de carbon pentru sistemele convenţionale

În Suedia erau instalate în anul 2000 un număr de 14.500 pompe termice

Funcţionarea eficientă a pompelor termice în vederea încălzirii spaţiilor

unei surse suplimetare (convenţionale) de căldură - un cazan cu combustibil

Fig.7.3. Instalarea pompei termice se face de regulă în subsolul

Principiul de funcţionare şi bilanţul energetic

Fig.7.4. Schema de principiu a pompei termice

Aşadar pompa termică transformă energia mecanică (electrică) în energie termică

Ein pc = Qies pc +Q pierd pc −Qin pc − k rt pc W pc

Fig.7.5. Bilanţul energetic al pompei termice cu acţionare electrică

Energia auxiliară totală W pc necesară pentru buna funcţionare a sistemului, este

Conform bilanţului energetic prezentat în Fig.7.5. energia auxiliară introdusă în

Reversibilitatea pompelor termice

De regulă termenul de pompă termică este rezervat instalaţiilor destinate încălzirii

Fig.7.6. Trecerea de la regimul de vară (răcire) la cel de iarnă (încălzire)

Punctul de echilibru şi temperatura de echilibru a clădirii

Punctul de echilibru defineşte temperatura de la care devine necesară utilizarea

Fig.7.7. Căldura furnizată de pompa termică scade simultan cu scăderea

Fig.7.8.Variaţia necersarului de căldură, respectiv de frig în cazul unei

Prin urmare intervalul de temperatură cuprins între 1,8 ºC şi 33 ºC reprezintă o

Eficienţa energetică a pompelor termice raportează energia utilă furnizată de

Fig.7.9. Dependenţa coeficientului de performanţă de temperatura

În general pompele de căldură au o eficienţă cu atât mai ridicată cu cât diferenţa de

conduce la scoaterea prematură din uz a pompei termice. Perioada de amortizare a

Pierderi datorate ciclarii şi factorul de degradare

Pornirea şi oprirea repetată a pompei termice, aşa-numita funcţionare ciclică,

La repornirea compresorului performanţa tranzitorie indică o perioadă de 2...5

Factorul sarcinii de răcire Fsr se calculează ca raport al energiei totale (pentru

puterii de răcire/încălzire în regim staţionar, Qrs corespunzătoare perioadei unui

Similar se calculează şi factorul sarcinii de încălzire

respectiv pentru regimul de încălzire

Corecţia COP pentru funcţionare în condiţii de sarcină parţială

Funcţionarea pompei de căldură în regim intermitent (pornit-oprit) conduce la

Fig.7.10. Corelarea caracteristicii energetice a clădirii, 203

În condiţiile utilizării electromotoarelor cu turaţie fixă (deci fără invertoare)

COP sp = COP si ⋅ F (7.4)

unde factorul de corecţie F ţine cont de inerţia termică a sistemului de distribuţie a

Distribuţia căldurii în clădire şi temperaturile aferente

La pompele termice cu puteri cuprinse în gama 7… 45 kW frecvent întîlnite în

Adesea suprafaţa colectorilor de sol echivalează sau chiar depăşeşete suprafaţa

Fig.7.12. Ciclul cu economizor permite o creştere a performanţelor cu cca 205

Ca refrigerenţi se folosesc în ultimii ani amestecuri azeotrope de hidrocarburi

Alegerea sursei de căldură pentru o anumită aplicaţie depinde de o serie de factori

dar şi cele freatice (de adâncime) beneficiază de energia solară. Principalul

Fig.7.13. Utilizarea pompelor termice în combinaţie cu panouri solare şi

Aerul. Aerul atmosferic constituie o sursă de căldură foarte comodă pentru

Odată cu scăderea temperaturii aerului exterior se reduce şi capacitatea de încălzire

dimensionat pentru un punct de echilibru cât mai scăzut, ceea ce va avea

Fig.7.14. Variaţia coeficientului de performanţă COP cu temperaturile

În multe clădiri instituţionale şi comerciale aerul proaspăt poate fi încălzit cu

Fig.7.15. Evoluţia anuală a temperaturii în straturile din sol aflate în

sursă (GS). În Fig.7.16 sunt prezentate schematic sistemele de pompe termice de

Fig.7.16.Conectarea pompelor termice geotericee la sol, cu colectori

Pompa termică geotericeă reprezintă o alternativă ce trebuie luată în considerare în

Sistemele de pompe termice cu circuit închis cuplate la sol

Sistemele cu colectori orizontali, sau de suprafaţă pot fi împărţite la rândul lor în

Fig.7.17. Diverse tipuri de colectori orizontali (de suprafaţă).

Adâncimea de amplasare a colectorilor plani este dependentă de condiţiile