You are on page 1of 4

S 

S




S (1789-1799) a fost un eveniment major al epocii moderne, care a dus la răsturnarea
Vechiului Regim èi la instaurarea unei noi ordini politice èi sociale în Franţa.
Franţa a experimentat toate sistemele de guvernare trecând succesiv de la monarhia absolută, bazată
pe principiul de drept divin, la monarhi a constituţională, după model britanic, în care domină principiul
,,regele domneète, dar nu guverneazădz, apoi la republică. Aceasta avea la bază, în teorie, libertatea èi
egalitatea tuturor cetăţenilor.
Revoluţia franceză este evenimentul care a marcat totodată în istoria Franţei, trecerea la epoca
modernă. Perioada revoluţionară începe în 1789, cu reunirea Adunării Stărilor Generale èi căderea Bastiliei, èi
se termină în 1799, cu lovitura de stat din 18 Brumar a lui Napoleon Bonaparte. Ideile liberale èi naţionale
propăvăduite de Revol uţia franceză s-au răspândit în toată Europa, având ca efect intensificarea luptei
naţiunilor asuprite împotriva dominaţiei străine. Revoluţia franceză compl etează èirul marilor revoluţii al e
epocii moderne, fiind precedată de Revoluţia engleză èi Revoluţia americană. Totodată, ea a rămas cel mai
popular model de insurecţie până la Revoluţia Rusă din 1917.
Vechiul Regim (franceză Ú  
) este o expresie folosită pentru a desemna sistemul francez de
guvernare, l egile èi instituţiile care au precedat revoluţia de la 1789. Acesta se sprijinea pe cele trei ordine
(stări): starea I Ȃ clerul; starea a II-a Ȃ nobilimea; starea III-a burghezia, ţărănimea èi păturile orăèeneèti sărace.
Primele două stări erau privilegiate, în timp ce starea III-a reprezenta 98% din populaţia franceză.
Monarhi a franceză era o monarhie absolută, nu una despotică, adică nu acţiona în manieră arbitrară èi
ilegală. Regele era împiedicat de legile èi cutumele regatului său èi existau multe organisme independente,
cum era Adunarea Clerului, care aveau drepturi èi privilegii în care regele nu putea interveni, întrucât erau
garantate de lege. Regele emitea legi după consultarea consilierilor săi, deèi nu era obligat să le accepte
opinia. Parlamentele provinciale èi stările locale limitau, de asemenea, puterea regală.
Regele era reprezentat în teritoriu de intendenţi de poliţie, justiţie èi finanţe în cele 34 de circumscripţii
ale Franţei. Ei supervizau perceperea impozitelor, legea èi ordinea èi răspundeau de lucrările publi ce,
comunicaţii, comerţ èi industrie.
Monarhi a franceză nu primea niciodată destui bani din impozite pentru a-èi acoperi cheltuielile, aèa
încât, pe timp de război, când cheltuielile statului creèteau foarte mult, recurgea la împrumuturi cu dobânzi
uriaèe. În consecinţă, plata dobânzilor la datorii a devenit în secolul al XVIII-lea o componentă tot mai mare
din bugetul statului.
Metoda de colectare a impozitelor directe prin sutele de slujbaèi aducea adesea prejudicii
statului,deoarece,uneori aceètia foloseau banii în scopuri personale.
Cheltuielile curţii de la Versailles au atins cote îngrijorătoare. De pildă, regina Maria Antoaneta, fiica
împărătesei Maria Tereza a Austri ei èi soţia regelui Ludovic al XVI-lea, a acumulat datorii de o j umătate de

c
1
milion de livre la jocuri de noroc, primind porecla di n partea cumnatului ei, contel e de Provence, Madame
Déficit. Aproape toată lumea o detesta pentru frivolitatea èi aroganţa sa.

è       


În secolul XVIII, societatea franceză era împărţită în ordine sau stări. Clerul forma prima stare,
nobilimea, starea a doua, iar starea a treia cuprindea restul populaţiei, formată din burghezie, ţărani èi
muncitori urbani.

 
Existau circa 130.000 de clerici, din care 60.000 erau membri ai ordinelor monahale. Cei 70.000 de clerici
seculari lucrau în parohii. Se obiènuia ca cei mai tineri fii ai marilor nobili să urmeze cariera bisericească,
pentru a se putea îmbogăţi. Mulţi epi scopi deţineau mai multe episcopate èi nu erau văzuţi niciodată slujind în
vreuna dintre ele. Acest lucru a provocat mari scandaluri èi biserica a fost percepută de populaţie ca o
instituţie coruptă.
Biserica Catolică era cel mai mare proprietar funciar în Franţa. Clerul beneficia de pe urma perceperii
dijmei èi era scutit de plata impozitelor. Preoţii ocupau o importantă poziţie în stat, se ocupau de săraci,
spitale èi ècoli èi ţineau registrele de stare civilă, notând în registrel e parohiale naèterile, căsătoriile èi decesele.

è 
Starea a doua era cea mai puternică. Numărul nobililor varia între 110.000 până la 350.000 Ȃ adică 0,5%
până la 1,5% din populaţie.
Cei mai puternici erau cei 4.000 de nobili de curte, categorie limitată la cei a căror ascendenţă nobiliară
data de dinainte de 1400 èi care îèi permiteau costul vieţii de la Versailles.
Următoarea ca importanţă practică era nobilimea de robă, nobili care lucrau în administraţie èi justiţie,
în special magistraţii din parlamente.
Restul nobilimii, care constituiau majoritatea clasei nobiliare, trăia la ţară. Principala sursă de venit a
nobilimii era pământul, deţinând ¼ până la 1/3 din acesta precum èi între 15%-o5% din venitul Bisericii,
întrucât toţi episcopii erau nobili.
Toate funcţiile înalte erau ocupate de nobilime. De asemenea, se bucurau de numeroase privilegii, fiind
judecaţi de tribunale speciale, scutiţi de serviciul militar, de munca la întreţinerea drumurilor, aveau drepturi
exclusive la vânătoare èi pescuit, drept de monopol asupra morilor, cuptoarelor de pâine èi teascuri,
beneficiau èi de scutiri de impozite.
În general nobilimea era ostilă schimbării èi se cramponau de privilegiile lor ca fiind singurele care îi
distingeau de oamenii de rând. Totuèi nobilimea nu era o castă închisă ci o elită deschisă, acceptând deseori
alianţa cu burghezia, dacă acest lucru ducea la întărirea puterii sale economice. De altfel, puteai deveni nobil
fie prin favoarea acordată direct de rege, fie cumpărând anumite sluj be. Deèi nobili îèi puteau pierde titlul de

c
o
nobleţe dacă desfăèurau activităţi economice specifice oamenilor de rând, cum erau comerţul sau munca
manuală, unii dintre ei s-au implicat în metalurgie, minerit sau sistemul bancar.

è
În fruntea stării a treia se afla burghezia care reprezenta un grup social eterogen care nu aveau titluri
nobiliare èi nu erau nici ţărani, nici muncitori urbani. Cei mai bogaţi din categoria burgheziei erau negustori ale
căror venituri din activităţile comerciale au sporit în numai un secol la 440% mai bogaţi. Alţi burghezi erau
bancheri, latifundiari, liber-profesionièti (medici, scriitori, avocaţi), funcţionari publici. În total, existau circa
o,3 milioane de burghezi, circa 8% din totalul populaţiei.
A doua componentă a stării a treia, de departe cea mai numeroasă, era ţărănimea. Circa 85% din
populaţia Franţei trăia în mediul rural èi maj oritatea o formau ţăranii. Estimările suprafeţei de teren pe care o
deţineau variază între o5 Ȃ 45% din total. Exista un mic strat (circa 600.000) de mari fermieri, care cultivau
pentru a vinde, angajau alţi ţărani cu ziua èi dădeau bani cu împrumut. Mai numeroèi erau les laboureurs,
ţăranii care cultivau pentru propriul consum èi care, în anii buni, obţineau èi un mic surplus. Aceste două
componente ale ţărănimii au dus-o relativ bine în tot secolul XVIII până în anii 1770. Celelalte două părţi ale
ţărănimii erau ţăranii dijmaèi, lipsiţi de capital èi care dădeau jumătate de recoltă proprietarilor pământului, èi
ţăranii lipsiţi de pământ care nu deţineau decât casel e èi grădinile. Ţăranul sărac nu avea nici o speranţă în a
trăi mai bine èi trăia în nesiguranţă deoarece vremea rea sau boala îl puteau aduce în rândul vagabonzilor, care
trăiau din cerèit, furt èi slujbe ocazionale. Toţi ţăranii erau obligaţi să plătească dijma bi sericii, impozite
statului (la taille, la vingtieme, la capitation èi la gabelle) èi obligaţiile feudale seniorului lor (la corvee, le
champart Ȃ părţi din recoltă -, lods et ventes Ȃ o taxă plătită seniorului când bunurile îèi schimbau
proprietarul). Situaţia ţăranilor diferă de la o provincie la alta. De pildă, ţăranii din Midi nu plăteau deloc dări,
în schimb cei din Bretania èi Burgundia aveau dările cele mai mari. Povara cea mai grea pentru ţărani erau
arenzile. Acestea au crescut accentuat în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, ca urmare a creèterii
populaţiei de la oo,4 milioane în 1705 la o7,9 milioane în 1790.
Ce-a de-a treia componentă a stării a treia o formau muncitorii urbani. Majoritatea muncitorilor de la
oraè trăiau în locuinţe agl omerate èi insalubre. Ei erau necalificaţi èi săraci. Meèteèugarii erau organizaţi în
bresle. Orele de muncă erau multe Ȃ 16 ore pe zi, 6 zile pe săptămână. Nivel ul de trai al salariaţilor scăzuse
lent deoarece preţurile urcaseră în medi e cu 65% în timp ce salariile numai cu oo%. Nu prea exista producţie
pe scară mare: numărul mediu de oameni într-un atelier din Paris în 1789 era de 16. Maiètrii èi lucrătorii
munceau èi trăiau împreună èi erau afectaţi de creèterea preţului pâinii deoarece ea constituia ¾ din hrana
zilnică.

Cauzele Revoluţiei

În ciuda transformărilor economice ce au dus la dezvoltarea comerţului èi industriei, organizarea


societăţii franceze era anacronic divizată în trei stări:  Ú
 , ÚÚ èi "   " (restul populaţiei).
c
3
Având un nivel de trai din ce în ce mai apropiat de cel al nobilimii, burghezia, educată în spiritul filozofiei
iluministe èi având exempl ul recent al Revoluţiei americane, ar fi dorit să-èi asume o parte din
responsabilitatea politică.
Statul èi populaţia trecea printr-o gravă  economică èi financiară. Criza financiară a fost
determinată èi de faptul că, în intervalul 1740 èi 1783 Franţa a fost implicată în trei războaie: mai întâi războiul
pentru succesiunea austriacă (1740-1748), apoi în războiul de 7 ani (1756-1763) èi, în sfârèit, război ul american
pentru independenţă (1778-1783). Tentativele de reformă ale sistemului financiar francez au eèuat. Nu doar
statul era în pragul falimentului ci èi populaţia. Anii premergători izbucnirii revoluţiei, sunt anii cu producţii
slabe ceea ce duseseră pe mulţi la ruină. În consecinţă, din cauza datoriilor mari, statul menţinea un nivel
ridicat de impozite èi taxe. În 1788, mai mult de 80% din dările strânse au fost absorbite de plata datoriilor
statului. Nobilimea èi clerul fiind exceptate de plata impozitelor, numeroase cereri au denunţat mărimea si
injusteţea acestor impozite.

c
4

You might also like