10.

Cabana Valea Drăganului - cabana Vlădeasa

Marcaj: bandă albastră; marcaj nou, deficitar în punctele cheie, la traversarea poienilor Durata: 4—4½ ore
DistanŃa: 12 km Caracteristica traseului: traseu de legătură între cele două cabane ce urmează în linii mari creasta
principală a MunŃilor Vlădeasa, oferind privelişti cuprinzătoare. Accesibil în tot cursul anului.

Descrierea traseului. De la cabana Valea Drăganului coborîm în drumul asfaltat; urmîndu-l spre dreapta trecem
prin satul Valea Drăganului, lăsăm pe stînga anexa cabanei (al treilea pavilion) şi după terminarea caselor, trecem peste un
pod pe malul drept al văii (un km de la cabană). După încă 2 km ajungem la gura unei văi mai mari, Vişagul — unde se
află un magazin universal, o cooperativă şi o şcoală. Ele aparŃin satului Tranişu ale cărui case nu se află însă aici în vale, ci sus
pe creasta pe care o vom parcurge. Aici începe marcajul.
Trecem podul de peste valea Vişagului şi ocolind şcoala o luăm pe după ea. (AtenŃie! nu urmăm drumul larg ce
începe între cele două clădiri şi care urmează malul drept al Vişagului).
Chiar din curtea şcolii începe o potecă îngustă ce urcă pieziş în pădure. O urmăm şi după 7 minute ajungem
într-un drum larg ce vine din stînga (de fapt, drumul ce porneşte dintre clădiri, dar care face un mare ocol). Urmăm acest
drum la dreapta, urcăm cu el prin pădure ajungînd pe o culme, unde face un cot la stînga. Urmîndu-l, după 15 minute de la
începutul urcuşului ieşim într-o poiană mare ce cuprinde întreaga faŃă a muntelui. Cotim cu drumul la dreapta şi ajungem din
nou pe creastă, pe care o urmăm acum drept în sus. După 7 minute sîntem la un izvor, unde drumul larg o ia spre stînga, prin
poiană. Noi trecem pe deasupra izvorului şi Ńinem matematic culmea, pe poteca care a devenit bolovănoasă. Ajungem la o
proeminenŃă a crestei marcată de cîteva stînci mai mari, de unde vederea începe să fie interesantă, mai ales înapoi asupra vetrei
satului Valea Drăganului, cuibărit într-o lărgire a luncii văii. După 20 de minute de urcuş pe creasta, ajungem pe Dealul
Mîncii, la primele case ale satului Tranişu, aşezate pe culme. Drumul ne duce printre garduri de bîrne, pe dreapta culmii.
Trecem pe lîngă un izvor, continuăm drumul drept înainte (nu la stînga, la case) şi ajungem pe un ciudat platou, perfect
orizontal şi destul de larg, ce ocupă creasta. Lăsăm pe stînga alte case, ocolim un vîrf pietros prin dreapta şi ajungem la o şa.,
De aici putem examina în voie un vîrf despădurit, cu cioturi de copaci şi stîncărie, care domină în faŃă, şi la care va trebui să
ajungem. Este dealul Bogdăneasa. Pînă aici am făcut, de jos, 55—60 de minute şi am urcat o diferenŃă de nivel de 225 m.
Din şa urcăm drept înainte, printre o casă şi grajdul ei, pe care este aplicat marcajul, apoi ajungem la o altă casă, cu
semnul pe ea, pe care o lăsăm la dreapta. Tot la dreapta lăsăm şi ultima gospodărie a satului Tranişu; urcăm uşor, ocolim prin
dreapta un vîrf şi după 15 minute de la şa ajungem într-o altă şa unde se află prima casă a satului Vişagu. Lăsăm pe stînga alte
două case şi ajungem într-o şa unde drumul se bifurcă. Ramura din stînga conduce la orizontală în centrul satului, cea din
dreapta urcă prin poiană. Două semne aplicate pe doi molizi gemeni ne arată că trebuie să o urmăm pe cea din urmă. Urcăm
pieptiş o potecă bolovănoasă, uneori mărginită de garduri, printre fîneŃe cu rari molizi. Lăsăm la stînga o gospodărie (ultima în
drumul nostru) cu mai multe clădiri, toate cu acoperişul nou, alb, un bun reper pentru cei ce parcurg traseul în sens invers.
Drumul pe care-l urmăm face un uşor cot la dreapta şi iese într-o poiană mare cu aspect dezolant datorită cioturilor rămase.
Marcajul lipseşte aici, dar avem un bun reper pentru direcŃia de mers, o linie electrică de tensiune care traversează dealul. Ne
îndreptăm deci spre ea urcînd pieziş prin poiană şi după circa 30 de minute de la casele cu acoperiş alb, ajungem pe culmea
dealului, încununată de trei copaci mari şi de stîlpii liniei electrice. Un scurt popas ne permite să examinăm peisajul, înapoi, la
stînga, se zăreşte gura Văii Drăganului, mai la dreapta, bazinul superior al văii Vişagului cu casele aciuite pe coaste, dominate
de vîrful mai proeminent, Măgura Vişagului, peste care se zăreşte prelunga culme Runcu — Bogdanul, cu care se termină spre
est zona montană. Această culme este, de fapt, elementul dominant al peisajului ce se dezvăluie de pe întreaga faŃă estică a
MunŃilor Vlădeasa. Mai la dreapta se zăreşte ceva din platforma orizontală, suspendată ca altitudine, pe care se află vatra
satului Vişagu. În sfîrşit, spre sud sîntem dominaŃi de peisajul devastat al vîrfului Bogdăneasa, iar spre vest, privirea scapă spre
fundurile întunecate şi împădurite ale bazinului mijlociu al Drăganului.
După acest tur de orizont, ne îndreptăm spre sud, traversînd o zonă devastată de vînt. Peste tot sînt cioturi înalte de
1—2 m, trunchiuri scheletice uscate, stînci crăpate. Urcăm costiş 20 de minute, lăsînd la stînga vîrful Bogdăneasa, pînă
ajungem într-o şa cu cîŃiva molizi întregi. De aici avem o frumoasă vedere spre sud, spre bazinul superior ale văii Odrînguşa şi
al Văii lui Şerb ce scapă de sub versantul prelung al MunŃilor Vlădeasa, cu casele răzleŃe pe culmi ale satului Rogojel. Pe
culmea din stînga ce se desprinde din Bogdăneasa atrage atenŃia un bastion stîncos, spectaculos, Piatra Bănişorului.
În acest punct, unde orice direcŃie de mers este posibilă, marcajul este practic absent. O vom lua aşadar, pe poteca
bine bătută care urcă uşor costiş. Trecem pe sub un vîrf cu un bastion stîncos ce rămîne la dreapta şi ajungem într-o şa.pe
creastă. Este de fapt creasta principală a MunŃilor Vlădeasa, cumpăna de ape dintre bazinul Drăganului şi al Secuieului. Cotind
uşor la stînga, urcăm creasta, la început prin rarişte de pădure, apoi ajungem pe o porŃiune plată unde drumul este tăiat ca un
culoar prin pădurea deasă de molid. După 15 minute de la şaua de deasupra Bogdănesei ieşim din pădure. Creasta urcă mult
pînă în vîrful Teşiturile. Sub ea îşi face loc o vastă poiană, denumită Bănişorul, pe care urmează să o traversăm, cam la
orizontală, doar ici colo cu uşoare urcuşuri. Trecem pe deasupra unei colibe de păstori şi sîntem atenŃi la un drum larg, de
tractor, care urcă şi el, ceva mai puternic, prin poiană, îl putem urmări cum dă ocol firelor de izvoare ale văii Odrînguşa, pentru
a ajunge sub Piatra Bănişorului, de unde coboară în centrul satului Vişagu. Pe el îl urmează traseul 9, marcat cu cruce albastră.
După 15 minute de traversare a poienii, ajungem la celălalt capăt al ei, unde ne soseşte venind de jos şi drumul de tractor. În
continuare, drumul nostru va fi şi el lat şi bătut de tractor. AtenŃie! pentru cei ce parcurg traseul în sens invers!
Drumul de tractor ne poate induce în eroare şi să ne atragă să-l urmăm. Vom fi deci atenŃi la poteca firavă ce se
desprinde la stînga, la 80 m după ieşirea din pădure, şi continuă pe orizontală şi care este indicată şi de un semn de marcaj
aplicat pe un molid la stînga. Tot aşa, cei ce vor să ajungă la Vişagu şi Bologa vor urma drumul de tractor în jos, în ciuda
faptului că pe o mare distanŃă nu apare nici un semn cruce albastră. Ele vor fi găsite de-abia mai jos, în pădure.
După Bănişorul, drumul nostru devine monoton, căci ne duce aproape exclusiv prin pădure. El nu prezintă probleme
de orientare, dar este neplăcut de parcurs deoarece a fost stricat de tractoare. După 15 minute de la intrarea în pădure, trecem
pe lîngă un izvor, apoi după alte 5 minute ieşim într-o poiană situată chiar pe creasta principală. Sîntem în şaua dintre muntele
Teşiturile, care a rămas în urmă (nord) şi muntele Stînişoara ce se ridică complet împădurit înaintea noastră (sud). În
continuare drumul nostru urmează chiar creasta, ceea ce ne permite să aruncăm cîte o privire spre întunecatele funduri din
dreapta noastră, apoi trece pentru puŃin timp în dreapta crestei, dar o săgeată ne face atenŃi unde trebuie să părăsim drumul larg
şi să revenim la stînga, pe creastă. Tot în urcuş ajungem într-o foarte frumoasă poieniŃă situată chiar pe creastă, înconjurată de
molizi falnici, bogat îmbrăcaŃi. O traversăm, mergem la orizontală şi mai traversăm o poiană. (De la intrarea în pădure, sub vf.
Teşiturile, am făcut 30 min.). Drumul continuă încă puŃin la orizontală, părăseşte definitiv creasta, apoi coboară uşor. După 15
minute de la ultima poieniŃă drumul se bifurcă, dar o săgeată albă ne arată că trebuie să continuăm pe ramura de sus. Încă 10
minute şi ajungem pe o culme într-o mare poiană. Este Poiana Frînturi, în care se află cabana. Dincolo de culme întîlnim un
drum care face aici un cot. Îl urmăm cîŃiva metri în jos pînă zărim în faŃa noastră gardul de la cabana Vlădeasa.

11. Gura Zîrnii-cabana Vlădeasa

Marcaj: triunghi albastru Durata: 4—5 ore DistanŃa: 14 km Caracteristica traseului: drum greu, accesibil în tot
timpul anului; urcă o diferenŃă de nivel de peste 800 m, prezintă privelişti cuprinzătoare asupra zonei de vest şi est a
masivului Vlădeasa. PosibilităŃi de acces: la Gura Zîrnii se poate ajunge: 1 — din localitatea Poieni DN 1 (km 545)
urcînd pe Valea Drăganului 25 km (vezi tr. 3), 2 — de la Stîna de Vale la cantonul Ciripa (tr. 15), apoi în aval pe
Valea Drăganului 9 km pe drumul forestier (tr. 3).

Descrierea traseului. Marcajul începe la confluenŃa Zîrnii cu Drăganul. Locul este marcat de o largă poiană în care se
află mai multe case. Primul semn se află pe o stîncă la gura văii însoŃit de indicaŃia,,Spre cabana Vlădeasa". Traseul urmăreşte
în amonte drumul forestier care urmează malul drept al văii Zîrna. El ne conduce prin pădure înaltă de molid în care este tăiată
o frumoasă alee, flancată din loc în loc de stîncărie. Mai sus p altă poiană, dezvoltată mai mult pe malul stîng, găzduieşte
cîteva clădiri ridicate sub clinele nordice ale dealului Gura Zîrnii.
În amonte, drumul intră din nou în pădure şi se îndreaptă spre gura văii Cerna (ce-şi are obîrşia tocmai sub vîrful
Vîrfuraşul, spre sud-est), afluent pe stînga al Zîrnii. Din mica poiană de la confluenŃa Cernei, drumul începe să urce mai tare,
prin pădure de molid cu mici ochiuri de poieni, mereu pe lîngă firul apei. La confluenŃa cu Răchitişul, afluent pe stînga al
Zîrnii, pe care urcă 3 km un drum secundar, o poiană îngustă adăposteşte cîteva case ce aparŃin muncitorilor forestieri. În faŃă,
spre est, se vede Dealul TarniŃei (1 702 m) pe care vom ieşi după cîteva ore de urcuş. Pînă aici va ajunge ramura de pe Zîrna a
lacului de acumulare Drăganu. Mai sus drumul ajunge la o confluenŃă, pe stînga, unde se află şi o rampă de încărcat buşteni.
De la Gura Zîrnii pînă aici sînt 3 km. Drumul continuă pe vale încă 3 km; noi îl părăsim însă aici, puŃin în aval de podul care
ne trece pe malul stîng. Din valea Zîrnei urcăm la început pe grohotişuri, pe o potecă bună, bine marcată, după care suim
pieptiş circa 20 de minute, prin pădure, pînă într-o şa adîncă, cu păşune şi cîteva stîne aciuate pe marginea ei. Şaua în care ne
aflăm este cuprinsă între dealul Cernagura, la vest, stînga şi dealul Prislopul, la est. Valea dinspre nord este valea Zîrnişoara;
prin tăietura ei se zăreşte versantul stîng al Văii Drăganului pe care apar cîteva case ce Ńin de Lunca Vişagului.
Drumul spre cabana Vlădeasa urcă pieptiş pe culme, la dreapta (est), prin păşune, pînă sub un vîrf împădurit — dealul
Prislopul — după care coboară lin în altă şa. Din şa urcăm abrupt pe o culme plată, prin pădure, circa 10 minute, după care
cotim jumătate la dreapta şi suim de-a coasta clinele sudice ale dealului TarniŃa. Versantul muntelui este tăiat pe această
porŃiune de o sumedenie de drumuri ale exploatării forestiere, drumuri de care ce merg paralel cu curba de nivel; ele trebuie
evitate cu atenŃie, poteca de urmat urcînd treptat. Ea ne conduce prin tăietură de pădure, cu marcaj uneori rar, peste grohotişuri
întinse, cu bolovani acoperiŃi de licheni. Mai sus poteca se îndreaptă spre stînga, pătrunzînd la început în rarişte de molizi, apoi
printre tufe de ienuperi, în serpentine, pînă pe culmea estică a TarniŃei. În dreapta, dincolo de tăietura adîncă ce se deschide sub
noi, apar crestele, ce se desfac din vîrfurile Vîrfuraşul, Buteasa şi Bohodei în planuri succesive.
Din culme cotim la dreapta şi coborîm lin prin pădure pînă într-o şa; în dreapta se află sălbaticele pîraie de la obîrşia
Zîrnei, iar la stînga, spre nord, bazinul Darei, dominat de înălŃimile împădurite din Dealul SînŃilor. Pînă aici din şaua cu stîne,
situată între Cernagura şi Prislopul, am urcat circa 1 oră şi 10 minute.
În continuare spre Vlădeasa, traversăm poiana spre est, pe culme, şi urcăm apoi din greu pînă la un drum de care; îl
urmăm la stînga de-a coasta, prin pădure de molid cu rare luminişuri, apoi mai sus printre tufe de ienupăr; în stînga, sub noi,
obîrşia văii Dara este brăzdată de sumedenie de torenŃi ce se strecoară prin păduri nesfîrşite. După ½ oră de la şaua Dârei ieşim
la gol alpin avînd pe dreapta, deasupra noastră, o culme ce se profilează în zare. Încă cîteva minute de urcuş de-a coasta şi
sîntem sus pe creasta principală a Masivului Vlădeasa, la circa 1 660 m altitudine. Creasta, orientată nord-sud, se continuă spre
stînga cu vîrful Stînişoara şi este împădurită, iar spre dreapta, sud, culminează în vîrful Vlădeasa situat la golul alpin (tr. 13).
De pe culme, de lîngă indicatorul turistic, privirea cuprinde una din cele mai frumoase privelişti ale Apusenilor; spre
est şi nord-est se dezvăluie culmile terminale ale MunŃilor Vlădeasa, crestate adînc de văi afluente Crişului Repede (Odrînguşa,
Alunişu, Săcuieu şi RăchiŃele); în depărtare apare uşor ondulată Depresiunea Huedin, flancată de dealuri mai molcome; înapoi,
spre vest şi nord-vest, şiruri de creste apar în planuri din ce în ce mai îndepărtate, pînă în munŃii calcaroşi ai Pădurii Craiului.
Poteca spre cabană, însoŃită şi de semnele de marcaj punct roşu (tr. 13), lată acum, coboară spre nord-est şi se înscrie
pe o culme care pierde din înălŃime spre est; pădurea de molid ia treptat locul golului alpin. După 30 de minute de coborîre de
la creastă, timp în care poteca traversează de cîteva ori drumul de care ce coboară în serpentine, intrăm în poiana Frînturi;
cabana Vlădeasa este mascată de un grup de molizi ce o străjuiesc în amonte.

13. Circuitul Muntelui Vlădeasa

Marcaj: punct roşu Durata: 4—5 ore DistanŃa: 15 km Caracteristica traseului: drum pentru vizitarea vîrfului
Vlădeasa, uşor accesibil în tot cursul anului; oferă largi privelişti asupra întregii zone de nord a MunŃilor Apuseni.

Descrierea traseului. De la cabana Vlădeasa (1 469 m altitudine) suim pe drumul de care (carosabil şi pentru maşinile
de teren) ce urcă puternic pe deasupra clădirilor anexe ale cabanei. El duce la început în serpentine, printr-o poiană larga,
presărată cu rari molizi. Este o bună pîrtie de schi pentru cei ce vin iarna aici. După 30 de minute poiana se îngustează şi
devine un culoar prin pădurea înaltă şi deasă de molid. După 5 minute, culoarul face un cot la stînga şi ne scoate după alte 10
minute pe un tăpşan larg deasupra limitei pădurii. Semnele de marcaj au fost pînă acum rare (3 în total), dar orientarea nu este
o problemă, căci drumul ne duce fără putinŃă de rătăcire. Tăind costiş uşor spre dreapta cîştigăm treptat înălŃime şi după 45 de
minute de la plecare întîlnim un stîlp de marcaj cu semnul triunghi albastru (tr. 11) de care ne separăm aici, deoarece el urcă în
creastă şi apoi coboară spre Valea Drăganului. Ieşim din drum şi facem cîŃiva paşi ca să ajungem pe creasta principală a
Masivului Vlădeasa, la altitudinea de 1 660 m. De aici avem o primă vedere asupra bazinului Drăganului unde ne atrage
privirea un impunător bastion împădurit, Muntele TarniŃa, situat exact spre vest. La dreapta creasta pe care ne aflăm se acoperă
curînd de pădure, în schimb la stînga (sud) ea continuă teşită şi golaşă pînă în vîrful Vlădeasa.
Reintrăm în drumul nostru spre Vlădeasa înscriindu-ne în versantul estic al crestei. El este bine tăiat şi urcă domol
prin golul alpin; traversăm un pîlc de pădure cu ienuperi şi molizi piperniciŃi, din care răsar cîŃiva molizi mai mari, scheletici,
ce abia rezistă puternicelor vînturi care bîntuie mai tot timpul anului. Ocolim astfel adînca depresiune a Răcadului ce se
deschide la stînga noastră. După 30 de minute, pe versant, mai trecem un pîlc de pădure şi ajungem chiar pe creastă într-o şa,
de unde înainte şi la stînga avem un vîrf puŃin proeminent cu o baliză, iar înainte şi la dreapta vîrful Vlădeasa pe care este
situată cabana meteorologică. Lăsăm vîrful cu baliză la stînga şi cu un ultim efort urcăm panta ce ne duce pe vîrful principal pe
care îl atingem după 1½ oră de la plecarea de la cabană.
Vîrful Vlădeasa (1 836 m alt.) este al doilea vîrf ca înălŃime al MunŃilor Apuseni, dominînd partea nordică a întregului
grup muntos, asupra căruia avem o vedere cuprinzătoare. Spre est se desfăşoară în planuri succesive terminaŃiile MunŃilor
Vlădeasa, retezate de culoarul adînc al văii MenŃii, străjuit de culmea prelungă, împădurită, Runcu — Bogdanul. Dincolo de ea
se aşterne Depresiunea Huedinului cu sate răsfirate şi reŃeaua geometrică a lanurilor, cu livezi şi fîneŃe pe plaiuri. Spre nord, în
depărtare, dincolo de terminaŃia nordică a Vlădesei, se zăresc culmile domoale, împădurite, ale MunŃilor Şes. Spre vest privirea
descoperă complicata reŃea de văi a bazinului Drăganului invadată de păduri întinse, dominate de vîrfuri şi creste stîncoase.
Undeva în Valea Drăganului se zăresc aşezările de la Floroiu ale hidrocentralei şi capătul funicularului cu ajutorul căruia va fi
ridicat barajul. Spre sud-vest privirea este atrasă de culmea pleşuvă, largă a culmii centrale a MunŃilor Vlădeasa, creasta
Buteasa cu cele două vîrfuri gemener precum şi inserŃia ei în creasta principală a masivului. Aceasta, poate fi urmărită aproape
pe întreaga lungime, de la vîrful BriŃei la stînga, prin vîrful Micău, pînă mai aproape, în Vîrfuraşul, pe care se zăreşte drumul
ce duce prin Nimăiasa şi Piatra Tîlharului spre Padiş. În zilele senine, deasupra acestora se zăresc Bihorul nordic, cu Măgura
Vînătă, vîrful Bătrîna şi la orizont, culmea prelungă a Bihariei. Spre sud-est, în sfîrşit, turul de orizont se închide pe masa
enormă, greoaie, a MunŃilor Gilău.
După ce ne-am umplut ochii cu această extraordinară privelişte, ocolim staŃiunea meteorologică care ocupă un teren
larg împrejmuit.
De la vîrf coborîm lin spre S-SE avînd în dreapta pîraiele sălbatice ce se varsă în Zîrna. Dintr-o şa, urmînd aceeaşi
direcŃie, poteca urcă uşor pînă pe un mamelon de unde se vede, la stînga, muntele Pietrele Albe, lama îngustă de calcare care
străjuieşte versantul stîng al văii Boica, afluent al Văii Seci. Lăsăm în stînga un picior puternic de munte şi coborîm scurt pînă
întîlnim poteca ce a mers mereu prin stînga crestei printre jnepenişuri. Pe ea cotim la dreapta pe culme, coborînd prelung la
golul alpin. De pe un mic mamelon situat în stînga potecii, avem ocazia să admirăm mai de aproape un peisaj de o rară
frumuseŃe: abruptul vestic al Pietrelor Albe, sub care se întinde zona de obîrşie a Văii Seci şi a Boicăi, acoperită cu păşune şi
dăltuită în marmură albă ce străluceşte în bătaia soarelui; în stînga rupturilor se vede vîrful împădurit al Pietrei Grăitoare,
culminaŃia crestei Pietrele Albe, iar mai aproape, la baza clinei pe care stăm, şerpuieşte poteca turistică pe care ne vom întoarce
la cabana Vlădeasa şi care trece prin şaua între MunŃi, spre Nimăiasa.
Drumul spre şa continuă să coboare pe culme, apoi prin dreapta ei, printre tufe de ienupăr; urmează un mic urcuş prin
pădure de molid, chiar pe creastă, apoi părăsim creasta principală pentru a evita ruptura de pantă care se află mai jos. Noi
coborîm lin la stînga pe o potecă ce şerpuieşte printre stînci şi bolovani mari, apoi panta devine tot mai abruptă. Marcajul,
destul de difi-citar aici, trebuie căutat cu atenŃie, pentru a nu rata intrarea în pădure. Dacă nu îl găsim, putem coborî direct la
stînga, fără potecă, căci în orice caz vom ajunge să intersectăm drumul larg ce vine ele la Padiş şi care ne conduce înapoi la c
abana Vlădeasa. În acest drum locul de desfacere a marcajului este indicat do menŃiunea „Spre C.M.E." (cabana
meteorologică) cu o săgeată. Locul este destul de anonim şi este uşor trecut cu vederea de cei ce fac traseul în sens invers. De
la vîrful Vlădeasa pînă în poteca de întoarcere am făcut 1½ oră.
Drumul de întoarcere este lat, bine bătut şi poartă două marcaje: punctul roşu, al traseului nostru, şi banda albastră (tr.
20). Îl urmăm la stînga, spre nord, prin pădure de molid timp de 10 minute, cînd pădurea din dreapta se răreşte şi începem să
zărim depresiunea largă, cu păşune, a bazinului superior al văii Bolca. Ieşim astfel la limita pădurii cu golul alpin la dreapta
noastră şi pădure la stînga. Poteca face un cot larg înconjurînd obîrşia evazată a pîrîului Bolca unde se află o stînă. O potecă
(marcaj punct albastru, tr. 14) urcă pe lîngă ea şi ne va însoŃi pînă la cabana Vlădeasa. După 25 de minute de cînd am ajuns în
drumul larg sîntem în şaua Pietrele Albe, locul de inserŃie al impunătoarei creste Pietrele Albe, constituită din marmură, roci
care ajung pînă în şa. De aici avem o ultimă vedere, asupra întregului bazin de recepŃie al văii Boica şi Valea Seacă.
Din şa urmăm drumul larg ce Ńine în linii mari curba de nivel şi care ne va purta într-o oră şi jumătate la cabana
Vlădeasa. În detaliu drumul prezintă denivelări, mai ales la trecerea numeroaselor pîraie de obîrşie ale pîrîului Păicoaia pe care
le intersectează. Primul îl traversăm la 5 minute din şa, al doilea la încă 5 minute. Drumul dă ocol unei culmi care are deasupra
o frumoasă poiană plină de afiniş. După 35 de minute de la şaua Pietrele Albe, traversăm al treilea pîrîu şi ieşim pe alt picior,
de fapt o creastă importantă ce separă bazinele Văii CetăŃii (formată din pîraiele Păicoaia şi Stînişoara pe care le-am traversat)
şi bazinul văii Răcadului, la nord, în care ne vom angaja acum. Pe această creastă coboară şi cîteva drumuri ce se desfac din cel
pe care-l urmăm. După o porŃiune de pădure prin care, din locui loc, se întrevede la stînga poiana, traversăm un pîrîu mai mare.
Înainte zărim o culme cu gol şi stîncărie pe care vom ajunge în curînd. După 10 minute de la pîrîu, mai traversăm unul, cel mai
puternic de pînă acum.
Pe stînga avem poiana în care urcă şi un drum ce se desface din al nostru. După încă o scurtă porŃiune de pădure ieşim
la gol, în marea poiană ce ocupă piciorul Zănoagei, care separă valea cu acelaşi nume, la sud, de izvorul Răcadului, la nord. De
aici se vede, pitită între molizi, cabana Vlădeasa. Pînă la ea mai avem însă de mers circa 30 de minute pe drumul ce coboară
prin pădure şi traversează trei pîraie, ultimul fiind mai mare. Curînd pădurea se răreşte; la stînga se află cabana, la care mai
avem însă de urcat o diferenŃă de nivel de 60 m.