n i ca re.

d e comu scu.
p erfect i l P etre
m
mi jloc im Ca
n
nt ul e u
Cuva

2
Comunicarea este un ansamblu de acţiuni care au în comun transmiterea de informaţii în
interiorul perechii emiţător - receptor. „Mod fundamental de interacţiune psiho-social a
persoanelor, realizat în limbaj articulat sau prin alte coduri, în vederea transmiterii unei informaţii,
a obţinerii stabilităţii sau a unor modificări de comportament individual sau de grup.”
Etimologic cuvântul „comunicare” provine din limba latină; „communis” înseamna „a pune
de acord”, „a fi în legatură cu” sau „a fi în relaţie”, deşi termenul circula în vocabularul anticilor cu
sensul de „a transmite şi celorlalţi”, „a împărtăşi ceva celorlaţi”. se pare că termenul îşi face
apariţia pentru prima dată în limba franceză în secolul al XIV-lea, având un sens apropiat de
“comuniune”, “împărtăşire”, “participare”. Începând din secolul al XVI-lea şi mai ales al XVII-lea,
el devine sinonim cu “acces”, “trecere”: această nouă accepţiune este legată de dezvoltarea
mijloacelor de transport, a drumurilor, a şoselelor şi a canalelor (căile de comunicaţie). În secolul
al XIX-lea, datorită dezvoltării instrumentelor moderne de comunicare generate de progresele
tehnologice (trenul, telegraful etc.), acest al doilea sens de “transmitere” pare să se impună
treptat.

Gama largă de semnificaţii ale termenului explică de ce îl putem utiliza în biologie (comunicarea între
celule), în neurologie (comunicarea creierului cu alte organe), în informatică (comunicarea între om şi
calculator), dar şi în lingvistică (comunicarea prin vorbire), în sociologie (comunicarea într-o colectivitate
sau într-o societate ) şi în multe alte discipline.

3
Tipuri de comunicare

4
1. Comunicarea intrapersonală este comunicarea individului uman cu sine însuşi, atunci când îşi
ascultă vocea interioară. Astfel el se cunoaşte şi se judecă pe sine. Se întreabă şi îşi
răspunde. Gândeşte, analizează, reflectează. Evaluează decizii. Repetă mesajele destinate altora.

2. Comunicarea interpersonală permite dialogul cu celălalt. Ne ajută să-i cunoaştem pe ceilalţi. Ne

cunoaştem mai bine pe noi prin imaginea lor despre noi. Ne ajută să stabilim, întreţinem, distrugem
relaţii umane(prieteni, iubite, familie, cunoştinţe noi).

3. Comunicarea în grup asigură schimburile în interiorul micilor grupuri umane. În cadrul lor individul
petrece o mare parte din viaţa socială şi profesională. Se împărtăşesc cunoştinţe, experienţe, se
rezolvă probleme, apar idei noi (consiliu de administraţie, cerc de prieteni)

4. Comunicarea publică orice gen de cuvântare, expunere, prezentare sustinută în faţa unui auditoriu
de mai mult de 3 persoane.

5. Comunicarea de masă este cea prin care informăm pe alţii sau suntem informaţi, panicaţi, amuzaţi,
stresaţi de alţii prin intermediul comunicaţiilor de masă şi în afara unei relaţii interpersonale .

5
1. Comunicarea directa – mesajul este transmis verbal sau prin mijloace primare de
comunicare
2. Comunicarea indirecta – pentru transmiterea mesajului se folosesc tehnici
secundare, scriere, tiparitura, semnale transmise prin cablu, sisteme grafice

In cadrul comunicarii indirecte se disting

- Comunicarea imprimata (presa, revista, carte, afise, flyere, etc)

- Comunicarea inregistrata (film, CD, caseta, disc, banda magnetica)
- Comunicare prin fir (telefon, telegraf, fibre optice, cablu)
- Comunicare radiofonica (radio, TV)

6
 - diferente de perceptie -
- concluzii grabite -
- lipsa de cunoastere -
- dificultati de exprimare -
- lipsa de interes a interlocutorului fata de mesaj -
- emotiile puternice -
- personalitate -
- stereotipii -

7
8
Comunicarea verbala reprezinta transferul de informatii prin intermediul
limbajului oral sau scris, intre un emitator si un receptor.

Presupune un mesaj;
Este puternic influentata de situatie si ocazie;

Poate fi:

9
Foloseste canale cum ar fi:

- mimica
- privire
- gestica
- miscarile corpului
- hainele

10
Mimica se refera la toate fenomenele pe care le putem observa
pe fata unui om: miscarile capului, contactul vizual, directia
privirii, zambetul.

11
se manifestă prin sunete nearticulate, intonaţie, accentul pus pe cuvinte, timbrul,
inflexiunea şi intensitatea vocii, tonalitatea etc.

Acestea contribuie la transmiterea unor semnificaţii suplimentare, nuanţând

mesajul şi facilitând decodarea acestuia.

Tonul vocii; Volumul vocii;

Viteza vorbirii; Pauzele;
Ritmul şi inflexiunile rostirii; Sublinierile;
Intensitatea; Alte sunete produse.

12
CONCLUZII

Exista o interdependenta dinamica intre cele trei tipuri de comunicare

(verbala, paraverbala, nonverbala); ele nu pot fi separate. Daca cea
verbala se refera la mesajul pe care il rostim, comunicarea paraverbala
si nonverbala se refera la cum este rostit mesajul, accentuand anumite
aspecte ale mesajului.

13
14