Lucian Blaga

Geneza metaforei
în Trilogia culturii
Bucureşti, ELU, 1969

Ghinda Cristina
EG46Z
Lucian Blaga – (1895 – 1961)
• filozof
• academician
• poet
• traducător
• dramaturg
• profesor universitar
• jurnalist
• diplomat român
 volume de poezie (Poemele luminii; În marea trecere; Lauda somnului; La cumpăna
apelor; La curțile dorului; etc.)

 dramaturgie (Zamolxe; Tulburarea apelor; Meșterul Manole; etc.)

 lucrări filozofice (Trilogia cunoașterii; Trilogia culturii; Trilogia valorilor)

 aforisme (Pietre pentru templul meu; Ferestre colorate, etc.)

 proză (Luntrea lui Caron; Hronicul și cântecul vârstelor)

 volume de eseuri / eseuri filozofice (Cultură și cunoștință; Filosofia stilului; Fețele

unui veac; Orizont și stil; Geneza metaforei și sensul culturii; Artă și valoare; Știință și
creație; Religie și spirit; etc.)

 corespondență (De amicitia: Lucian Blaga - Ion Breazu, Corespondență de familie)

 a tradus (Faust de Goethe; Din lirica universală; Din lirica engleză)

 TIPURI DE METAFORE

Metafore plasticizante

Metafore revelatorii
 I. METAFORA PLASTICIZANTĂ

“Metaforele plasticizante se produc în cadrul

limbajului prin apropierea unui fapt de altul,
mai mult sau mai puţin asemănător, ambele
fapte fiind de domeniul lumii date, închipuite,
trăite sau gândite. Apropierea între fapte sau
transferul de termeni de la unul asupra
celuilalt se face exclusiv în vederea
plasticizării unuia din ei.”
 A plasticiza semnifică, conform
Dicționarului explicativ, “a exprima ceva
mijlocind imagini evocatoare,
sugestive."

Plasticizant poate fi ceva care realizează

acțiunea de exprimare a ceva prin
intermediul unor astfel de imagini.
„rândunelele aşezate pe firele de telegraf -
nişte note pe un portativ”

“plasticizăm un complex de fapte prin

altul, în anume privinţe asemănător […]
expresia incompletă a unui fapt prin
expresia altui fapt”
 METAFORELE PLASTICIZANTE…

“nu îmbogăţesc cu nimic conţinutul ca atare al

faptului la care ele se referă”.
“sunt destinate să redea cât mai mult carnaţia
concreta a unui fapt, pe care cuvintele pur
descriptive, totdeauna mai mult sau mai puţin
abstracte, nu-l pot cuprinde în întregime.”
“Metafora plasticizantă are darul de a face de
prisos acest infinit de cuvinte.”
“[…]metafora plasticizantă vrea să comunice
ceea ce nu e în stare noţiunea abstractă,
generică, a faptului.”
“Faţă de deficienţa expresiei directe,
plenitudinea faptului cere însă o
compensaţie.”
“Compensaţia se realizează prin expresii
indirecte, printr-un transfer de termeni, prin
metafore.”
 Metafora plasticizantă

“reprezintă o tehnică compensatorie,

ea nu e chemată să îmbogăţească
faptul la care se referă, ci să
completeze şi să răzbune neputinţa
expresiei directe, sau mai precis, să facă
de prisos infinitul expresiei directe.”
 “Metaforele plasticizante nasc din
incongruenţa fatală dintre lumea
concretă şi lumea noţiunilor abstracte.”
“Metafora plasticizantă ţine aşadar loc de
concret în ordinea abstracţiunilor.”
“[…]un organ de redare indirectă,
instantanee, a concretului: metafora.”
 “Metafora plasticizantă nu are o geneză în
înţeles istoric şi nu se lămureşte prin împrejurări
de natură istorică. Geneza metaforei plasticizante
e un moment nonistoric, care ține de geneza
constituţiei spirituale „om” ca atare.”

“Metafora ține definitiv de ordinea structurală a

spiritului uman. Descrierea, analiza şi explicarea
ei fac împreună un capitol de antropologie.”
 Tabu-ul s-a născut din metaforă și nu invers.

“Omul trăind într-o societate nu poate să nu

vorbească despre obiectele tabu. E constrîns la
aceasta de viaţă si de realităţi. Vorbirea despre sau
aluziile la obiectele tabu i se impun necontenit. Noi
credem în consecinţă că aceste obiecte sau fiinţe nu ar
fi devenit niciodată „tabu", dacă omul nu ar fi fost
învestit din capul locului cu posibilitatea de a le numi
indirect, metaforic. De abia putinţa prealabilă a
omului de a designa obiectele prin circumscriere
metaforică a făcut, la dreptul vorbind, posibila
tabuizarea obiectelor, şi cu aceasta interdicţia de a le
spune pe nume.”
 II. METAFORA REVELATORIE
• Metaforele revelatorii sporesc semnificaţia
faptelor înşile la care se referă.”
• […] sunt destinate să scoată la iveală ceva
ascuns, chiar despre faptele pe care le vizează.
Metaforele revelatorii încearcă într-un fel
revelarea unui „mister”, prin mijloace pe care
ni le pune la îndemână lumea concretă,
experienţa sensibilă şi lumea imaginară.
 moartea „a lumii mireasă”
pieirea „o nuntă”

“[…]el revelează, punând în imaginar

relief, o latură ascunsă a faptului
„moarte”.
Metafora îmbogăţeşte în cazul acesta
semnificaţia faptului la care se
referă[…]”
“Se poate spune despre aceste metafore că au un
caracter revelator, deoarece ele anulează
înţelesul obişnuit al faptelor, substituindu-le o
nouă viziune.”
“Aceste metafore nu plasticizează numai nişte
fapte în măsura cerută de deficienţa numirii şi
expresiei lor directe, ci ele suspendă înţelesuri
şi proclamă altele.”
 Metaforele revelatorii…

• “sunt cu totul de altă natură decât cele

plasticizante pur şi simplu, şi au cu totul altă
origine.”
• “rezultă din modul specific uman de a exista,
din existenţa în orizontul misterului şi al
revelării. Metaforele revelatorii sunt întâiele
simptome ale acestui mod specific de existenţă.
 “Cât timp omul (încă nu de tot „om”) trăieşte în
afară de mister, fără conştiinţa acestuia, într-o stare
neturburată de echilibru paradisiac-animalic, el nu
întrebuinţează decât metafora plasticizantă, cerută de
dezacordul dintre concret şi abstracţiune. Metafora
revelatorie începe în momentul când omul
devine în adevăr „om”, adică în momentul când
el se aşează în orizontul şi în dimensiunile
misterului.”
“metafora s-a iscat deodată cu omul”
“felul metaforic de a vorbi despre lucruri nu este
un fenomen periferial al psihologiei omului […]
felul metaforic rezultă inevitabil […] din
constituţia şi existența specific umană. “
“Modul metaforic nu este ceva ce ar putea să fie
sau să nu fie; din moment ce omul şi-a declarat
„omenia”, ca structură statornică şi ca mod
existenţial imutabil, felul metaforic există cu
aceeaşi persistentă intensitate, cu aceeaşi
stringenţă declarată, ca şi omul însuşi.”
 “Felul metaforic n-a apărut în cursul evoluţiei sau al
istoriei umane, metafora este, logic şi real, anterioară
istoriei.”
“Geneza metaforei coincide cu geneza omului, şi
face parte dintre simptomele permanente ale
fenomenului om. “
“Metafora s-a ivit în clipa când s-a declarat în
lume, ca un miraculos incendiu, acea structură şi
acel mod de existenţă numite împreună „om” şi se
va ivi necurmat atâta timp cât omul va continua să
ardă, ca o feştilă fără creştere şi fără scădere, în
spaţii şi dincolo de spaţii, în timp şi dincolo de
timp.”
 “S-a pus de multe ori întrebarea: care este
diferenţa specifică a omului faţă de animal?”

„Omul este animalul metaforizant”.

Accentul, ce-l dorim pus pe epitetul
„metaforizant”, este însă destinat aproape să
suprime animalitatea, ca termen de definiţie.
Ceea ce ar însemna că în geneza metaforei
trebuie să vedem o izbucnire a specificului
uman în toată amploarea sa.”
 Concluzie…

Metafora e chemată:
1. sau să compenseze insuficienţele
expresiei directe pentru un obiect
2. sau să reveleze laturi şi semnificaţii
ascunse, reale sau imaginare, ale unui
obiect.
 Concluzie…
“Când nu face nici una nici alta, metafora
poate fi un joc agreabil sau vremelnic impus
prin termenii unei situaţii date, dar e
despoiată de o justificare mai adâncă şi nu e
necesară. “
“Metaforismul, care nu rezultă nici din
constituţia, nici din modul existenţial
specific uman, ci mai curând din împrejurări
cu totul accidentale sau chiar din hotărârea
capricioasă a omului, va reprezenta într-un
fel sau altul totdeauna o anomalie.”
 “Omul, privit structural și existențial se găsește
într-o situație de două ori precară. El trăiește de o
parte într-o lume concretă, pe care cu mijloacele
structural disponibile nu o poate exprima; și el
trăiește de altă parte în orizontul misterului, pe
care însă nu-l poate revela.
Metafora se declară ca un moment ontologic
complementar, prin care se încearcă corectarea
acestei situații de două ori precară.”
 “Metafora este
o dimensiune specială a acestui
destin[…]”