Professional Documents
Culture Documents
POET ROMÂN
MIHAI
EMINESCU
EPOCA
MARILOR
CLASICI
cel mai mare “omul deplin al
povestitor culturii
român româneşti”
In ciorna scrisorii de
condoleanţe la
moartea lui Ştefan
Micle, Eminescu scrie:
„viaţa mea, ciudată şi
azi şi neexplicabilă
pentru toţi cunoscuţii
mei, nu are nici un
înţeles fără tine”.
A fost odată ca-n poveşti,
A fost ca niciodată,
Din rude mari, împărăteşti,
O prea frumoasă fată.
-“Ce-ti pasă ţie, chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul ?
( G. Calinescu )
După stingerea
Luceafărului, regretele o
stapânesc pe Veronica.
Pleacă la Mănăstirea
Văratec.
Tulburată, parcă-l vede pe
Emin în oglinda pârâului de
munte.
Inghite un flacon de
arsenic, dorind să se ducă
dincolo.
E înhumată lângă bisericuţa
Sf. Ioan din Văratec. Prin
moarte, e logodită cu
Eminescu pentru veşnicie.
Iaşi
Aleea clasicilor
“Pe cât se poate
omeneşte prevedea,
literatura poetică
română va începe
secolul al 20-lea sub
auspiciile geniului lui,
şi forma limbii
naţionale, care şi-a
găsit în poetul
Eminescu cea mai
frumoasă înfăptuire
până astăzi, va fi
punctul de plecare
pentru toată
dezvoltarea viitoare a
vestmântului cugetării
româneşti”.
Titu Maiorescu
COLEGIUL TEHNIC, PIATRA NEAMT
Ilustraţiile şi unele informaţii au fost preluate de pe Internet
M. Sadoveanu recită:
By
Sara pe deal
Revedere
Atât de fragedă
ABC
Pe lângă plopii fără soţ
De câte ori, iubito…
A. Păunescu recită Odă ( în metru antic )